Madonna vrea să deschidă un orfelinat în Malawi

Madonna vrea să deschidă un orfelinat pentru cel puţin 1.000 de copii în Malawi şi să le sprijine financiar pe cele deja existente în această ţară africană, de unde cântăreaţa a adoptat doi copii şi unde şi-a dorit să deschidă o şcoală de fete,

213 afișări
Imaginea articolului Madonna vrea să deschidă un orfelinat în Malawi

Madonna vrea să deschidă un orfelinat în Malawi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit contactmusic.com, vedeta, care are un fiu, David, în vârstă de cinci ani, şi o fiică, Mercy, de şase ani, adoptaţi din această ţară africană, a dorit să deschidă o şcoală de fete în Malawi, însă eforturile ei nu au avut mult succes. Madonna a iniţiat acest proiect după adopţia lui David, în 2006, şi a alocat 3,8 milioane de dolari prin fundaţia ei, Raising Malawi, însă şcoala nu a fost înfiinţată.

"Este o adevărată criză în educaţie în Malawi, 67% dintre fete nu merg la gimnaziu. Echipa noastră va munci din greu pentru a se ocupa de această problemă", a spus Madonna.

Ea şi-a dezvăluit recent planurile de a înfiinţa un orfelinat, într-un documentar de televiziune intitulat "American Revolutionaries: The Hitmakers".

Madonna mai are doi copii biologici - Lourdes, în vârstă de 14 ani, şi Rocco, de 10 ani.

Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop" (Regina muzicii pop), Madonna este şi cel mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Pe 26 august 2010, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici