Manoel de Oliveira, în vârstă de 105 ani, se pregăteşte să revină în spatele camerei de filmat

Portughezul Manoel de Oliveira, supranumit "decanul de vârstă al cineaştilor", a împlinit miercuri vârsta de 105 ani şi a spus că şi-a păstrat intactă pasiunea pentru cinematografie.

181 afișări
Imaginea articolului Manoel de Oliveira, în vârstă de 105 ani, se pregăteşte să revină în spatele camerei de filmat

Manoel de Oliveira (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Cineastul portughez încearcă în această perioadă să obţină finanţare pentru următorul lui film şi spune că abia aşteaptă să înceapă filmările la acel proiect.

"Tatăl meu este pregătit pentru a filma. Vrea să înceapă să lucreze imediat după ce va obţine finanţare pentru următorul lui film", a declarat fiica regizorului, Adelaide Trêpa.

"Este foarte probabil să îmi sărbătoresc cei 105 ani înainte de a obţine subvenţia pentru următorul meu film", declara cu regret cineastul, în timpul celei mai recente apariţii în public, în noiembrie, cu ocazia unui omagiu care i-a fost adus în oraşul lui natal, Porto.

Celebrul regizor, care a fost spitalizat de mai multe ori anul trecut din cauza unor complicaţii apărute după o infecţie, continuă să se deplaseze, însoţit, cu ajutorul unui baston. În ciuda problemelor de sănătate, Manoel de Oliveira se simte bine, potrivit prietenilor şi rudelor.

"După problemele de anul trecut, sănătatea lui s-a ameliorat. Starea lui este astăzi foarte echilibrată", a declarat fiica sa.

Manoel de Oliveira nu vrea încă să vorbească despre o retragere din cinematografie. Regizorul, care a cunoscut epoca cinema-ului mut, încearcă în prezent să obţină o finanţare de 350.000 de euro pentru a filma următorul său scurtmetraj: "O velho do Restelo".

Scenariul filmului se inspiră din personajul "Bătrânul din Restelo", un fel de profet căzut în dizgraţie care apare în poemul epic "Os Lusíadas", scris în secolul al XVI-lea de Luis de Camoes pentru a relata marile descoperiri maritime ale navigatorilor portughezi.

Proiectul lui Manoel de Oliveira a acumulat numeroase întârzieri, într-un context deosebit de dificil pentru cinema-ul portughez, afectat de reducerile bugetare severe adoptate de guvern pentru a satisface exigenţele creanţierilor internaţionali ai ţării.

Operele lui Manoel de Oliveira, ca majoritatea filmelor de autor portugheze, sunt finanţate în principal din subvenţii publice.

"Tatăl meu a ştiut să îşi păstreze speranţa în orice circumstanţă şi acest lucru a sfârşit întotdeauna prin a da roade", a reamintit fiica regizorului portughez.

Luis Urbano, producătorul cineastului, speră să deblocheze rapid situaţia, fapt care ar permite regizorului să îşi înceapă filmările în primele săptămâni ale anului 2014.

Cineastul portughez nu intenţionează să se oprească aici. Manoel de Oliveira evocă deja mai multe proiecte în lucru: un documentar despre arhitectul portughez Alvaro Siza Veira şi un film despre culesul viilor, al cărui scenariu a fost deja finalizat.

De la primul său film, "Douro, Faina Fluvial", lansat în 1931, Manoel de Oliveira a făcut peste 50 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, realizând cea mai mare parte a operei sale după ce trecuse de vârsta de 60 de ani.

Începând din 1988, a realizat aproape în fiecare an câte un film. Printre actorii care au colaborat cu regizorul de-a lungul vremii se numără Marcello şi Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve, John Malkovich, Leonor Silveira şi nepotul său, Ricardo Trepa.

Cel mai recent film al său, "O Gebo e a Sombra", datează din 2012. Această comedie cu accente dramatice, adaptată după piesa omonimă a portughezului Raul Brandao, cu actriţele Claudia Cardinale şi Jeanne Moreau, a fost prezentat la Festivalul de la Veneţia.

Filmele lui Manoel de Oliveira, cu estetică exigentă, îşi datorează succesul mai degrabă criticii de specialitate şi premiilor obţinute în străinătate decât recunoaşterii venite din partea marelui public.

Manoel de Oliveira a primit, în 1999, premiul special al juriului în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, pentru filmul "A Carta/ Scrisoarea", iar cu doi ani înainte, "Viagem ao Princípio do Mundo" a câştigat premiul FIPRESCI, la acelaşi festival.

Pentru a-i aduce un omagiu acestui artist cu o creativitate uluitoare, născut în 1908, la Porto, în acest oraş va fi inaugurat în curând un muzeu, amenajat în clădirea Fundaţiei Serralves, consacrat carierei excepţionale a cineastului portughez.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici