Marilyn Manson, premiat pentru întreaga carieră, la gala Kerrang! Awards 2015

Rockerul american Marilyn Manson a primit un premiu pentru întreaga carieră - Lifetime Achievement Award - la gala Kerrang Awards 2015, care a fost organizată joi seară, la Londra, informează contactmusic.com.

270 afișări
Imaginea articolului Marilyn Manson, premiat pentru întreaga carieră, la gala Kerrang! Awards 2015

Marilyn Manson, premiat pentru întreaga carieră, la gala Kerrang! Awards 2015 (Imagine: HEPTA)

Artistul american - care a lansat 13 albume de studio pe parcursul unei cariere ce se întinde pe durata a peste două decenii - a fost prezent la ceremonia organizată în capitala britanică, la care au participat numeroase alte nume mari din muzica rock.

Marii câştigători ai galei au fost rockerii din grupul All Time Low - alcătuită din Alex Gaskarth, Jack Barakat, Rian Dawson şi Zack Merrick -, care s-au impus la categoriile "cea mai bună trupă internaţională" şi "cel mai bun spectacol".

Legendarul rocker Alice Cooper a câştigat la rândul său două trofee - Kerrang! Legend şi cel pentru cel mai bun show de radio, pentru emisiunea "Nights with Alice Cooper", realizată de postul Planet Rock.

Duoul Royal Blood s-a impus la categoria "cel mai bun artist britanic debutant", trupa Judas Priest a fost recompensată cu Inspiration Award, iar Bring Me the Horizon a fost desemnată câştigătoare la categoria "cea mai bună trupă britanică".

Cel mai bun single a fost desemnat "Anaesthesist" al trupei Enter Shikari, cel mai bun album a fost ales materialul discografic "The Weird and Wonderful Marmozets" al trupei Marmozets, iar cel mai bun videoclip a fost votat cel al piesei "Angel Eyes" a trupei New Years Day.

Pe de altă parte, la aceeaşi gală "Gardienii Galaxiei" s-a impus la categoria "cel mai bun film", "Adventure Time" a triumfat la categoria "cel mai bun serial TV", iar "The Walking Dead" s-a impus la categoria "cel mai bun joc video" şi "cea mai bună revistă de benzi desenate".

Cea de-a 22-a gală Kerrang! Awards, organizată de publicaţia muzicală Kerrang!, a avut loc la Troxy Club din Londra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici