Mark Wahlberg se căsătoreşte

Actorul american Mark Wahlberg a decis să se căsătorească, în august, cu iubita lui Rhea Durham, cu care are trei copii, după ce fiica lor Ella, în vârstă de cinci ani, a început să pună diverse întrebări despre natura relaţiei dintre părinţii ei, informează femalefirst.co.uk.

15 afișări
Imaginea articolului Mark Wahlberg se căsătoreşte

Mark Wahlberg şi Rhea Durham (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O sursă a declarat: "Ella este foarte inteligentă. A dorit să afle de ce tatăl şi mama ei nu sunt căsătoriţi".

Actorul american a declarat că ceremonia va avea loc la biserica Good Shepherd Catholic din Beverly Hills. La ceremonie vor fi prezenţi aproximativ 30 de invitaţi.

Prietenii lui Mark Wahlberg au declarat pentru revista americană In Touch Weekly că actorului i-a fost destul de greu să se obişnuiască cu ideea căsătoriei, dar că, în prezent, abia aşteaptă acest eveniment.

Cuplul mai are doi băieţi: Michael, în vârstă de trei ani, şi Brendan, mezinul familiei, în vârstă de opt luni.

Cea mai recentă declaraţie a lui Mark Wahlberg referitoare la căsătorie datează din 2008, atunci când a vorbit în public despre iubita lui, numind-o "viitoarea mea soţie".

Wahlberg, în vârstă de 37 de ani, a fost nominalizat la premiile Oscar pe 2007, la categoria "rol secundar", pentru prestaţia din "Cârtiţa", în regia lui Martin Scorsese şi are un curriculum vitae ieşit din comun, chiar şi pentru criteriile hollywoodiene.

După ce a stat în închisoare pentru trafic de droguri şi vătămări corporale, a făcut parte dintr-o "boy's band". A devenit apoi un cântăreţ de rap de succes şi a fost imaginea unei celebre mărci de lenjerie de corp. S-a impus ca actor cu rolul din "Jurnalul unei vedete de film porno/ Boogie Nights", în 1997.

Wahlberg a mai putut fi văzut în "Planeta maimuţelor", "Jaf în stil italian" şi "Lunetistul". În cel mai recent film al său, "Max Paynel", el joacă rolul unui agent din brigada antidrog, într-o peliculă inspirată din jocul video cu acelaşi nume.

Rhea Durham, în vârstă de 31 de ani, este top model. A apărut pe copertele mai multor publicaţii celebre - Vogue, Marie Claire, ELLE - şi a făcut parte dintre modelele care au prezentat lenjerie la ediţia din 2001 a Victoria's Secret Fashion Show. Durham va avea o apariţie specială în serialul de televiziune "Entourage".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici