Matt Damon: Personajul James Bond este depăşit

Matt Damon, interpretul celebrului spion american amnezic Jason Bourne, a declarat într-un interviu că rivalul britanic al personajului său, James Bond, este ancorat în trecut şi depăşit, informează BBC.

1 afișare
Imaginea articolului Matt Damon: Personajul James Bond este depăşit

Matt Damon: Personajul James Bond este depăşit

Aflat la Londra, la premiera celui de-al treilea film din seria aventurilor lui Jason Bourne, "Ultimatumul lui Bourne", actorul a declarat: "Personajul Bond va fi întotdeauna ancorat în anii '60 şi în valorile anilor '60".

"Bond este un imperialist şi un misogin care ucide oameni şi râde de acest lucru, bea Martini şi face glume", a spus Damon.

Curtenitorul spion pare "foarte anacronic atunci când este aşezat în lumea zilelor noastre", a mai spus Damon, care a adăugat că Bourne nu este nici mai bun nici mai rău decât Bond.

"Bourne este un monogam în serie, a cărui prietenă este moartă, iar el nu face nimic altceva decât să se gândească la ea", şi-a caracterizat Damon personajul, adăugând că, spre deosebire de Bond, "acesta nu este ajutat de ultimele tehnologii de pe piaţă şi în plus se simte vinovat pentru ceea ce a făcut".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici