Matt Damon, tată pentru a treia oară

Matt Damon va deveni tată pentru a treia oară, soţia sa Luciana fiind însărcinată, a anunţat agentul de presă al actorului american, citat accesshollywood.com.

54 afișări
Imaginea articolului Matt Damon, tată pentru a treia oară

Matt Damon, tată pentru a treia oară (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cuplul are deja două fiice - Isabella, în vârstă de trei ani, şi Gia, în vârstă de 21 de luni. Luciana mai are o fiică, Alexia, în vârstă de 11 ani, dintr-o căsătorie anterioară.

Matt Damon, în vârstă de 39 de ani, a declarat la începutul acestei luni, pentru revista Parade, că a reuşit să evite capcanele celebrităţii tocmai datorită faptului că a devenit părinte.

Matt Damon şi Luciana s-au căsătorit în decembrie 2005, în New York.

Matt Damon a câştigat premiul Oscar în 1997, împreună cu actorul şi bunul său prieten Ben Affleck, pentru scenariul filmului "Good Will Hunting". Ulterior, seriile "Ocean's" şi "Jason Bourne" i-au adus statutul de star la Hollywood şi, totodată, numeroase colaborări cu regizori şi actori de succes. Astfel a jucat, printre altele, în "Cârtiţa", regizat de Martin Scorsese, "Agenţia secretă", de Robert de Niro, şi "Syriana", de Stephen Gaghan. El apare pe afişul filmului "The Informant!", regizat de Steven Soderbergh, şi în drama "Invictus", regizată de Clint Eastwood.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici