Medicul Conrad Murray ar putea fi eliberat după câteva luni de închisoare

Conrad Murray, fostul medic al cântăreţului Michael Jackson, ar putea petrece doar câteva luni în spatele gratiilor, deşi a fost găsit vinovat de omucidere involuntară, luni, în procesul în care a fost acuzat de moartea starului american, decedat în 2009.

240 afișări
Imaginea articolului Medicul Conrad Murray ar putea fi eliberat după câteva luni de închisoare

Medicul Conrad Murray ar putea fi eliberat după câteva luni de închisoare (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Experţii în legislaţia americană susţin că medicul Conrad Murray ar putea să beneficieze de o nouă lege din statul California, ale cărui închisori sunt supraaglomerate.

Judecătorul Michael Pastor ar putea să îl condamne pe medicul american, pe 29 noiembrie, la arest la domiciliu, plasarea sub un regim de libertate condiţionată sau chiar la patru ani de închisoare cu executare.

Conrad Murray a fost acuzat că a dat dovadă de o "neglijenţă criminală" în îngrijirile medicale acordate cântăreţului Michael Jackson, în special în ceea ce priveşte administrarea de propofol, un sedativ puternic pe care megastarul îl folosea ca somnifer, care i-a cauzat decesul, pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani.

Conrad Murray, care era pe atunci medicul personal al megastarului, a recunoscut că i-a administrat cântăreţului acest medicament în dimineaţa zilei în care acesta a murit.

Însă statul California a adoptat, luna trecută, o lege care permite trimiterea prizonierilor cu un grad scăzut de periculozitate spre închisorile regionale, iar oficialii care administrează închisorile din Los Angeles County au început deja să elibereze aceşti deţinuţi, mai devreme, din cauza lipsei de spaţiu.

"Va fi foarte dificil să se îndeplinească o sentinţă clasică de încarcerare a medicului Conrad Murray", a declarat Steve Cooley, procurorul din Los Angeles, care a instrumentat cazul.

Stan Goldman, profesor la Loyola Law School, spune că a fost surprins de faptul că judecătorul Pastor a ordonat ca medicul Conrad Murray să fie încarcerat pentru trei săptămâni, înainte de stabilirea pedepsei. Medicul american a fost eliberat pe cauţiune în ultimii doi ani, după ce a plătit suma de 75.000 de dolari.

"Este destul de evident faptul că, ţinându-l în custodie, care a fost cea mai mare surpriză a întregului proces, vor pronunţa probabil un verdict care îl va condamna la trei ani sau la patru ani de închisoare. Însă aş fi surprins dacă peste exact un an Conrad Murray se va mai afla în spatele gratiilor", a declarat Stan Goldman.

Mark McBride, avocatul apărării, consideră că intervalul de timp pe care Conrad Murray îl va petrece în închisoare ar putea fi chiar şi mai scurt, pentru că omuciderea involuntară nu este o infracţiune considerată gravă de legislaţia statului California, care prezintă şi o stipulare, potrivit căreia doar 50% din totalul sentinţelor trebuie să implice închisoarea cu executare.

Ţinând cont şi de supraaglomeraţia din închisorile californiene, "acest lucru înseamnă că medicul Murray ar putea să stea în închisoare doar trei sau patru luni", a spus Mark McBride.

Cele trei săptămâni pe care Conrad Murray le va petrece în închisoare înainte de pronunţarea verdictului vor fi scăzute din pedeapsa pe care o va primi, a precizat procuratura din Los Angeles.

Steve Whitmore, purtătorul de cuvânt de la Los Angeles County Sheriff's Department, instituţia care administrează închisorile, a refuzat să facă speculaţii privind intervalul de timp pe care medicul Murray ar putea să îl petreacă în închisoare.

"Trebuie să aşteptăm să vedem ce va hotărî judecătorul. Abia atunci vom şti", a declarat Steve Whitmore.

Procurorul Steve Cooley a mai spus că Murray nu va mai avea dreptul să practice medicina în statul California şi că speră că şi autorităţile din alte state americane vor lua aceeaşi decizie în privinţa licenţei de medic a acestuia.

Faptul că un superstar ca Michael Jackson a fost victimă în acest proces nu a influenţat absolut deloc felul în care procuratura din Los Angeles a instrumentat acest caz, a spus Cooley. În opinia sa, acest caz trimite un semnal clar tuturor medicilor, avertizându-i că "un astfel de comportament se ridică cu adevărat la nivelul neglijenţei criminale".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici