Mel B este însărcinată cu cel de-al treilea copil

Cântăreaţa britanică Mel B, fostă membră a grupului Spice Girls, a anunţat într-un interviu pe care l-a acordat de curând ediţiei britanice a revistei HELLO! că este însărcinată cu al treilea copil, informează contactmusic.com.

39 afișări
Imaginea articolului Mel B este însărcinată cu cel de-al treilea copil

Mel B este însărcinată cu cel de-al treilea copil (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acesta va fi primul copil al cântăreţei britanice cu soţul ei, Stephen Belafonte, bebeluşul urmând să se nască în această vară. Cântăreaţa în vârstă de 35 de ani are deja două fiice - Phoenix Chi, în vârstă de 12 ani, şi Angel Iris, în vârstă de trei ani -, ambele provenind din relaţii anterioare.

Cuplul locuieşte la Los Angeles, alături de cele două fiice ale cântăreţei. Stephen Belafonte are la rândul său o fiică - Giselle, în vârstă de şase ani - dintr-o relaţie anterioară.

Mel B este cea de-a treia fostă membră a trupei Spice Girls care a confirmat că va deveni mămică în acest an, după ce două dintre fostele ei colege - Emma Bunton şi Victoria Beckham - au anunţat la începutul acestui an că sunt însărcinate.

Mel B este considerată cea mai talentată dintre toate membrele trupei Spice Girls, fiind vocea dominantă a grupului. Cântăreaţa s-a mutat în 2003 la Los Angeles şi s-a căsătorit cu regizorul Stephen Belafonte în 2007, în oraşul Las Vegas.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici