Mesajul Mădălinei Manole către părinţi: "Să mă ierte, atât pot să gândesc" - VIDEO

Soţul Mădălinei Manole, Petru Mircea, a făcut publice, luni, în cadrul emisiunii Happy Hour de la Pro Tv, ultimele cuvinte ale artistei, adresate părinţilor şi fratelui acesteia.

282 afișări
Imaginea articolului Mesajul Mădălinei Manole către părinţi: "Să mă ierte, atât pot să gândesc" - VIDEO

Mesajul Mădălinei Manole către părinţi: "Să mă ierte, atât pot să gândesc" (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Petru Mircea a declarat că a ales să dea publicităţii ultimele cuvinte ale soţiei sale ca urmare a acuzaţiilor care i-au fost aduse săptămâna trecută şi a jignirilor la adresa sa, a familiei şi a soţiei sale.

Petru Mircea a făcut public mesajul Mădălinei pentru părinţii şi pentru fratele acesteia.

"Şi ai mei scumpi (n.r. părinţii şi fratele Mădălinei) să mă ierte, atât pot să gândesc. Am ajuns aici numai din vina mea. Şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu, pentru tot ce a făcut, pentru mine, pentru sufletul lui. Pui mic (n.r. copilul Mădălinei) să rămâna o perioadă la Botoşani cu mama şi tata. Poate mă va ierta mai târziu, când va fi mare, scrie în mesajul lăsat de Mădălina."

Testamentul sentimental al Mădălinei Manole va fi citit integral, marţi, în emisiunea Happy Hour.

Petru Mircea vrea să răspundă astfel tuturor acuzaţiilor aduse de părinţii Mădălinei de la moartea artistei.

Magdalena Mircea - cunoscută publicului drept Mădălina Manole - s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere. Mădălina Manole a fost găsită moartă de soţul ei în dimineaţa zilei de 14 iulie, în locuinţa lor din localitatea Otopeni.

Cântăreaţa a fost înmormântată în 16 iulie, la cimitirul Bolovani din Ploieşti, cortegiul funerar fiind aşteptat de aproximativ 5.000 de persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici