Mickey Rourke, trist din cauza morţii câinelui său (Galerie Foto şi Video)

Mickey Rourke, nominalizat la premiile Oscar, este extrem de supărat din cauza morţii căţelului lui chihuahua, despre care a declarat adesea că l-a salvat de la sinucidere.

87 afișări
Imaginea articolului Mickey Rourke, trist din cauza morţii câinelui său (Galerie Foto şi Video)

Mickey Rourke, trist din cauza morţii câinelui său (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Loki, în vârstă de 18 ani, care l-a însoţit pe starul din "The Wrestler" la Festivalul de Film de la Veneţia, în septembrie 2008, a murit în noaptea de luni spre marţi, a confirmat pentru E! News purtătorul de cuvânt al lui Rourke.

Rourke, în vârstă de 56 de ani, le-a mulţumit câinilor săi - pe care i-a avut sau îi are - printr-un discurs emoţionant ţinut la gala Globurilor de Aur, în ianuarie, unde a fost desemnat cel mai bun actor pentru rolul din "The Wrestler", pe care l-a realizat după mulţi ani de pauză în carieră.

"Uneori, când rămâi singur în viaţă, tot ce mai ai sunt câinii. Iar ei au însemnat totul pentru mine", a declarat Rourke, în discursul de acceptare a premiului Globul de Aur.

Rourke a fost fotografiat de mai multe ori pe covorul roşu, la Festivalul de Film de la Veneţia, însoţit de căţelul său chihuahua.

Actorul este considerat unul dintre favoriţii premiilor Oscar, el fiind nominalizat la categoria "cel mai bun actor într-un rol principal", pentru rolul din filmul "The Wrestler", în regia lui Darren Aronofski.

GALERIE FOTO

Filmul "The Wrestler" reprezintă marea întoarcere a lui Rourke pe marile ecrane, după mulţi ani de pauză, în care actorul s-a luptat cu dependenţa de droguri şi alcool.

Considerat a fi o evidentă paralelă cu viaţa personală a actorului, filmul prezintă povestea unui bătrân luptător de wrestling, aflat la sfârşit de carieră, care decide, în ciuda sfaturilor date de medici, să profite de o ultimă şansă pentru a reveni în ring.


Citeşte şi:

Mickey Rourke, surprins pe un aeroport cu 36 de kilograme de pantofi

Mickey Rourke nu a vizionat "The Wrestler"

Lista completă a nominalizărilor la premiile Oscar 2009

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici