Mike Tyson va juca în cel de-al treilea film din franciza "Ip Man"

Fostul pugilist profesionist american Mike Tyson va juca în cel de-al treilea film din franciza "Ip Man", care va fi lansat pe marile ecrane nord-americane în februarie 2016, informează contactmusic.com.

425 afișări
Imaginea articolului Mike Tyson va juca în cel de-al treilea film din franciza "Ip Man"

Mike Tyson va juca în cel de-al treilea film din franciza "Ip Man" (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Fostul campion mondial la categoria grea, care s-a remarcat recent şi în lungmetrajele din franciza de comedie "Marea Mahmureală", va interpreta rolul unui dezvoltator imobiliar, irascibil şi scandalagiu, în "Ip Man 3", un film dedicat fostului mentor al legendarului Bruce Lee, Wing Chun, supranumit "Yip Man".

Donnie Yen, protagonistul primelor două filme din această franciză, va interpreta încă o dată rolul principal în noua producţie şi va juca într-o scenă de luptă care îl va opune personajului jucat de Mike Tyson, precizează site-ul revistei Variety.

"Ip Man 3" va fi regizat de Wilson Yip, acelaşi cineast care a regizat şi primele două pelicule din franciză.

Primul lungmetraj din serie, lansat în 2008, a devenit foarte repede un film cult în domeniul lungmetrajelor de acţiune şi a generat o continuare, care a fost lansată în 2010.

Mike Tyson a devenit, în 1986, la vârsta de 20 de ani, cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria grea. Ascensiunea lui fenomenală în boxul profesionist a fost însă însoţită de numeroase scandaluri în viaţa personală - închisoare pentru viol, dependenţă de droguri, multe bătăi şi agresiuni fizice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici