Mirosurile specifice Angliei, reunite într-un parfum

Ministerul britanic al Turismului a investit 9.800 de euro pentru a lansa un parfum care vrea să cuprindă aromele specifice Angliei, cum ar fi pământul reavăn sau aerul puţin sărat, iniţiativa fiind parte a unei campanii de promovare turistică, informează site-ul Mirror.co.uk

254 afișări
Imaginea articolului Mirosurile specifice Angliei, reunite într-un parfum

Mirosurile specifice Angliei, reunite într-un parfum (Imagine din arhivă; Claudia Veja/Mediafax Foo)

Agenţia guvernamentală VisitEngland a produs şi scos la vânzare circa 30 de sticle cu acest tip de parfum, numit "By George!", la un preţ de circa 124 de euro.

Pe de altă parte, britanicii consideră că această investiţie reprezintă o cheltuială nejustificată a banilor publici.

"Este o irosire a banilor contribuabililor. Multe agenţii de turism din Anglia au probleme serioase şi au nevoie de ajutor pentru a atrage turişti şi pentru a-şi relansa afacerile. Ele nu au nevoie de nişte agenţii guvernamentale care să risipească bani publici pe nişte lucuri ridicole", a declarat Mark Wallace, reprezentant al organizaţiei The TaxPayers’ Alliance.

"E greu de spus cum un parfum poate atrage turişti. Dacă acest parfum face ceva, este să amintească problema acestei ţări cu agenţiile guvernamentale care irosesc bani publici", a mai spus Wallace.

"Am vrut să explorăm puterea mirosului pentru ca are o mare valoare emoţională", a declarat, la rândul său, Amanda Smyth, reprezentant al agenţiei VisitEngland.

"«By George!» a fost creat şi lansat ca parte a unei campanii mai ample realizate de VisitEngland, «Enjoy Every Minute, Enjoy England», care doreşte să îi încrajeze pe britanici să facă mici excursii şi să redescopere Marea Britanie", a declarat un purtător de cuvânt al VisitEngland.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici