Miting în Capitală şi iluminarea în albastru a unor clădiri din toată ţara, de Ziua Autismului

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului va fi marcată, miercuri, printr-un miting în Parcul Colţea din Capitală, urmat de un marş până în Parcul Unirii, dar şi prin iluminarea în albastru a mai multor clădiri instituţionale importante din Bucureşti şi din ţară, informează organizatorii.

175 afișări
Imaginea articolului Miting în Capitală şi iluminarea în albastru a unor clădiri din toată ţara, de Ziua Autismului

Miting în Capitală şi iluminarea în albastru a unor clădiri din toată ţara, de Ziua Autismului (Imagine: Diana Iurkiewicz / Mediafax Foto)

Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) va organiza, miercuri, prin intermediul fundaţiilor şi asociaţiilor membre, o serie de evenimente, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare a publicului asupra autismului, dar şi de a atrage atenţia autorităţilor asupra nevoilor comunităţii persoanelor cu autism din România.

În Bucureşti va fi organizat, începând cu ora 11.00, un miting în Parcul Colţea de la Universitate, urmat de un marş, la ora 12.30, şi de lansarea de baloane albastre, în Parcul Unirii, la ora 13.00.

De asemenea, ca în fiecare an, pe 2 aprilie, organizaţiile din România se alătură campaniei internaţionale "Light It Up Blue", prin iluminarea în albastru a mai multor clădiri instituţionale importante, din Bucureşti şi din ţară.

La Bucureşti, Fundaţia Romanian Angel Appeal, Asociaţia Învingem Autismul şi Asociaţia Autism România au pregătit iluminarea în albastru, între orele 21.00 - 00.00, a Parlamentului şi a Ateneului Român.

În acelaşi interval, alte organizaţii membre FEDRA desfăşoară acţiuni şi manifestaţii publice în oraşele: Baia Mare, Bistriţa Năsăud, Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Suceava, Tulcea.

În semn de solidaritate cu persoanele cu autism, în ţară vor fi iluminate în albastru clădirile: Primăria şi Turnul Ştefan din municipiul Baia Mare, Primăria municipiului Bistriţa Năsăud şi Turnul Catedralei Evanghelice din Bistriţa Năsăud, Casa Sfatului din Braşov, Primăria Braşov, Cetatea Braşov, Cazinoul din Cluj Napoca, Centrul de Zi Innocenzo Fiore din Craiova, Primăriile Dăbuleni şi Băileşti - Dolj, Primăria Iaşi, Universitatea "Al. I Cuza", Universitatea "Petre Andrei", Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Camera de Comerţ şi Industrie, Antal International Network, toate din Iaşi, Turnul lui Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ, Primăria municipiului Piteşti şi clădirea Consiliului Judeţean Suceava.

În 2 aprilie este marchată Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite, în urmă cu cinci ani.

În toată lumea, organizaţiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfăşoară acţiuni pentru a atrage atenţia asupra acestei tulburări care atinge 1 din 68 de persoane (conform celor mai recente studii ale Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Maladiilor - Atlanta, SUA, publicate în martie 2014), ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici