Moş Crăciun circulă cu 5.800 de km/secundă, potrivit specialiştilor

Perioada sărbătorilor de iarnă poate fi una stresantă, mai ales pentru Moş Crăciun, care trebuie să se deplaseze cu renii săi la viteza de 5.800 de kilometri pe secundă pentru a putea aduce cadouri copiilor din lumea întreagă.

2 afișări
Imaginea articolului Moş Crăciun circulă cu 5.800 de km/secundă, potrivit specialiştilor

Moş Crăciun circulă cu 5.800 de km/secundă, potrivit specialiştilor

Între 24 şi 25 decembrie, Moş Crăciun trebuie să facă 2,5 miliarde de opriri, dacă se porneşte de la principiul că toţi copiii, de toate religiile, trebuie să primească daruri, a explicat Anders Larsson, de la compania de consultanţă în inginerie Sweco.

"Am estimat că există 48 de locuitori pe kilometru pătrat de planetă şi că locuinţele se află la, în medie, 20 de metri distanţă una de cealaltă. Deci, dacă Moş Crăciun pleacă din Kârgâztan şi călătoreşte în sensul invers celui de rotaţie a Pământului, acesta are nevoie de 48 de ore pentru a depune toate cadourile", a spus acesta.

Dacă tradiţia vrea ca Moş Crăciun să locuiască la Polul Nord, mai multe oraşe nordice îşi dispută titlul de reşedinţă oficială a acestuia, printre care şi Rovaniemi, din Finlanda.

Dar, potrivit studiului realizat de Sweco, Moş Crăciun ar reuşi să facă toate drumurile la viteza optimă şi în timpul cel mai scurt doar dacă ar locui în Kârgâstan, Asia Centrală.

"Dispune de 34 microsecunde pentru fiecare oprire", adică pentru a aluneca pe şemineu, depune pachetele şi pleca repede cu sania sa.

Potrivit unui alt studiu care circulă pe internet, atelajul lui Moş Crăciun, încărcat cu tone de cadouri şi circulând cu o viteză supersonică, este condamnat să dispară în flăcări şi să se dezintegreze în 4,26 miimi de secundă din cauza rezistenţei aerului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici