Nepoata lui Băsescu, Sofia Anais, a fost botezată sâmbătă în Bucureşti. Preşedintele: A fost foarte frumos, mi-a plăcut slujba

Nepoata preşedintelui Traian Băsescu, Sofia Anais, a fost botezată, sâmbătă, la Biserica Sfântul Spiridon Nou. La plecare, preşedintele a spus că a fost un eveniment foarte frumos şi că i-a plăcut slujba.

1141 afișări
Imaginea articolului Nepoata lui Băsescu, Sofia Anais, a fost botezată sâmbătă în Bucureşti. Preşedintele: A fost foarte frumos, mi-a plăcut slujba

Nepoata lui Băsescu, Sofia Anais, a fost botezată sâmbătă în Bucureşti. Preşedintele: A fost foarte frumos, mi-a plăcut slujba (Imagine: Facebook)

Băsescu, după botezul nepoatei sale: A fost foarte frumos, mi-a plăcut slujba

Slujba de botez a nepoatei preşedintelui Băsescu, Sofia Anais, s-a încheiat, duminică, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, şeful statului spunând la plecare că a fost un eveniment foarte frumos şi că i-a plăcut slujba.

"A fost foarte frumos, mi-a plăcut slujba", a spus preşedintele.

Elena Băsescu a precizat că fetiţa sa, Sofia, nu a plâns deloc în timpul botezului şi că micuţei îi place foarte mult în apă. "Ştim asta de la băiţă şi s-a confirmat acum", a adăugat ea, în timp ce soţul său, Bogdan Ionescu, a arătat că a avut emoţii, puţin, la început.

Unul dintre cei trei naşi ai fetiţei, Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a spus că doreşte tuturor bucurii. El a adăugat: "Să fim şi noi înţelepţi cât de înţeleaptă a fost Sofia azi la botez". Dorin Chirtoacă a ţinut fetiţa în braţe o bună parte din timpul slujbei, de altfel aceasta adormind în braţele lui, spre sfârşitul evenimentului.

"Nu am emoţii, de ce să am emoţii?", le-a spus preşedintele ziariştilor prezenţi la începutul slujbei.

Întrebat cum este să fie bunic, el a răspuns: "Nu vedeţi ce împăunat sunt!?".

Elena Băsescu, soţul său, Bogdan Ionescu, şi micuţa Sofia Anais au ajuns la biserică puţin înainte de ora 14.00.

"Dumnezeu ne binecuvântează", le-a spus Elena Băsescu ziariştilor prezenţi, înainte de a intra în biserică, ducând în braţe fetiţa.

Dorin Chirtoacă, Monica şi Cătălin Cârstoiu sunt naşii fetiţei Elenei Băsescu.

Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a sosit primul la biserica Sfântul Spiridon, cu o oră înainte de eveniment. El a precizat că a venit mai devreme pentru a se ruga şi a "aprinde o lumânare în sănătatea celor vii şi în memoria celor răposaţi".

El a precizat că Sofia, nepoata preşedintelui Băsescu, este "prima finuţă" pe care el o are în România şi că aceasta este un copil liniştit, drăgălaş. "Îmi doresc să fie sănătoasă, să crească mare şi frumoasă, să asculte de părinţi, să reuşească în toate", le-a spus ziariştilor Dorin Chirtoacă.

Acesta a spus că are drept cadou pentru micuţă o ie. "O ie, o cămaşă naţională, aşa cum am făcut cadou şi pentru miri la nuntă", a precizat el.

Monica şi Cătălin Cârstoiu au precizat presei că îi vor oferi cadou un costum popular muscelean, cusut într-o casă ţărănească din Muscel, alături de o Biblie.

Întrebat ce urare au pentru micuţa care urmează să fie botezată, Cătălin Cârstoiu a spus: "Toate ursitoarele bune să fie asupra ei şi să aibă parte numai de împliniri. Sper să se facă doctoriţă".

Între cei care participă la acest eveniment se numără buncii din partea tatălui ai Sofiei Anais, Ioana Băsescu, Mircea Băsescu, Elena Udrea, prinţesa Lia.

Întrebată ce îi urează fetiţei, Elena Udrea a spus: "Să fie sănătoasă, e un copil reuşit, nişte părinţi norocoşi şi să aibă surioare şi frăţiori".

Prinţesa Lia a precizat că la reşedinţă va oferi mamei şi fiicei pulovere de caşmir. Ea a precizat că a venit singură la botez pentru că soţul ei nu se află în Bucureşti.

Slujba de botez a fost oficiată de un sobor de 12 preoţi.

Lumânările de botez, cristelniţa, precum şi mesele din biserică au fost împodobite cu flori de culoare albă.

Biserica Sfântul Spiridon Nou este aceeaşi biserică în care a fost oficiată şi cununia Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu.

Soţia medicului ortoped Cătălin Cârstoiu, directorul Spitalului Universitar din Capitală, a asistat-o la naştere pe fiica preşedintelui.

Traian Băsescu şi soţia sa sunt naşii de cununie ai cuplului Cârstoiu.

Sâmbătă seară va avea loc doar o petrecere restrânsă, în familie, la Vila Lac, deoarece este postul Crăciunului, urmând ca petrecerea de botez să fie în 18 ianuarie.

Primul copil al Elenei Băsescu şi, în acelasi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume în ziua în care mama a împlinit un an de la căsătorie.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în 1 septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici