Nick Cannon confirmă despărţirea de Mariah Carey

Cântăreţul american Nick Cannon a confirmat separarea de Mariah Carey, recunoscând că nu mai locuiesc împreună de câteva luni, în timp ce avocaţii negociază termenii divorţului lor.

354 afișări
Imaginea articolului Nick Cannon confirmă despărţirea de Mariah Carey

Nick Cannon confirmă despărţirea de Mariah Carey (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nick Cannon, în vârstă de 33 de ani, şi Mariah Carey, în vârstă de 44 de ani, sunt căsătoriţi de şase ani, dar, potrivit unei declaraţii făcute de soţul cântăreţei, căsnicia lor întâmpină probleme de câteva luni bune. "Sunt probleme în paradis. Locuim în case separate de câteva luni. Principala mea preocupare sunt copiii", a declarat Cannon pentru The Insider with Yahoo. Cuplul are doi copii, în vârsta de trei ani, gemenii Moroccan şi Monroe, scrie contactmusic.com.

Presa de peste ocean relatează că avocaţii celor doi negociază deja termenii divorţului.

Apropiaţii cuplului cred că problemele în căsnicia celor doi au apărut după ce Nick Cannon a declarat într-o emisiune de radio, în martie, că a avut aventuri sexuale şi cu alte femei faimoase, printre care vedeta TV Kim Kardashian, iar, într-un alt interviu, a recunoscut că Mariah Carey a refuzat să facă sex cu el înainte de a se căsători.

Declaraţiile ar fi supărat-o foarte mult pe cântăreaţa americană, făcând-o să se simtă "umilită". În plus, Carey ar fi furioasă pentru că soţul ei lucrează foarte mult, în timp ce acesta s-a declarat "neîncrezător", susţinând că a contribuit la bugetul familiei cu 75 de milioane de dolari, din 2011.

Mariah Carey şi Nick Cannon şi-au scos la vânzare, în iulie, reşedinţa din New York. Cei doi nu au mai apărut în public împreună de luni bune, iar Mariah nu a mai făcut nicio referire publică la soţul său din iunie.

Mariah Carey s-a căsătorit cu cântăreţul R&B Nick Cannon, gazda emisiunii "America's Got Talent", în 2008. Gemenii lor, Moroccan şi Monroe, s-au născut în aprilie 2011.

Dacă pentru Cannon acesta a fost primul său mariaj, cântăreaţa americană a fost căsătorită şi cu producătorul muzical Tommy Motola, în perioada 1993 - 1998.

Mariah Carey, câştigătoare a cinci premii Grammy, a cunoscut succesul în anii '90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreaţă în Statele Unite ale Americii în anii '90, iar albumele ei s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu casa de discuri Columbia Records.

Artista, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, a revenit pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul "The Emancipation of Mimi", care a avut un imens succes. Albumul ei "E=MC2", lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite şi i-a oferit artistei americane şansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, datorită piesei "Touch My Body". Cu această piesă, Mariah Carey l-a egalat pe Elvis Presley şi a urcat pe a doua poziţie în clasamentul artiştilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decenii. Prima poziţie a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.

Carey va susţine, începând din luna octombrie, un nou turneu mondial, prin care artista americană îşi va promova cel mai recent album de studio, "Me. I Am Mariah...The Elusive Chanteuse", lansat pe piaţă în mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici