Nicolas Cage a fost premiat de ONU pentru proiectele sale umanitare

Actorul american Nicolas Cage a fost premiat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru proiectele sale umanitare, fiind numit Cetăţeanul Anului, informează bbc.co.uk.

25 afișări
Imaginea articolului Nicolas Cage a fost premiat de ONU pentru proiectele sale umanitare

Nicolas Cage a fost premiat de ONU pentru proiectele sale umanitare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a înmânat actorului premiul Cetăţeanul Anului, pentru întreaga sa activitate caritabilă.

Actorul în vârstă de 45 de ani, deţinător al unui premiu Oscar, a fost numit ambasador al bunăvoinţei din partea Biroului pentru lupta împotriva crimei organizate şi a traficului de droguri al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Starul hollywoodian a declarat că rolul său pe viitor va fi "să atragă atenţia asupra nevoii de justiţie".

"Rolul meu de ambasador al bunăvoinţei va fi cu siguranţă mai provocator, dar şi mai substanţial decât toate celelalte pe care le-am interpretat pe ecran", a spus Cage.

"Personajele lui Nicolas Cage au fost pentru public, de multe ori, exponenţii laturii întunecate a omului", a spus Antonio Maria Costa, director executiv al ONU.

"Acum, provocarea sa este una nobilă - lupta pentru dreptate. Celebritatea şi convingerile lui vor fi direcţionate către proiecte în beneficiul comunităţii", a adăugat acesta.

Nicolas Cage, ambasador al fundaţiei Amnesty International, a donat până în prezent 2 milioane de dolari pentru a înfiinţa un fond pentru ajutorarea copiilor soldaţilor.

În plus, el a iniţiat o campanie în jurul filmului "Traficantul de arme/ Lord of War", pentru a atrage atenţia asupra controlului internaţional asupra armelor.

În cei 20 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără "Părăsind Las Vegas" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi "Suflet sălbatic" (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Cage a terminat de curând filmările pentru "The Sorcerer's Apprentice". Pe numele său real Nicholas Coppola, actorul a adoptat un pseudonim pentru a evita asocierea sistematică cu celebrul său unchi, regizorul Francis Ford Coppola.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici