Nicole Kidman, nesigură în privinţa viitorului ei ca actriţă (Video)

Nicole Kidman este nesigură în ceea ce priveşte viitorul ei ca actriţă, deoarece, susţine ea, sunt alte lucruri mai importante pe care doreşte să le facă, cum ar fi să aibă mai mulţi copii.

10 afișări
Imaginea articolului Nicole Kidman, nesigură în privinţa viitorului ei ca actriţă (Video)

Nicole Kidman, nesigură în privinţa viitorului ei ca actriţă

Actriţa australiană, prezentă la Sydney cu ocazia premierei celui mai recent film al său, "Australia", a recunoscut că unele dintre filmele ei din ultima perioadă nu au avut succes şi a mărturisit că uneori are "gusturi ciudate".

"Nu ştiu cum va evolua carieră mea cinematografică în viitor", a declarat Kidman, marţi, în timpul unei conferinţe de presă. "Mă aflu acum într-un moment fericit din viaţa mea. Am avut câteva oportunităţi extraordinare de care am profitat şi s-ar putea să decid să am mai mulţi copii. Nu ştiu ce-mi va rezerva viitorul, dar sunt multe lucruri pe care vreau să le fac, în afară de actorie", a continuat Kidman.

Kidman a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă jucând rolul scriitoarei Virginia Woolf în filmul "Orele" (2002) şi a devenit unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood.

În ultimii ani, filmele în care Kidman a jucat, precum "O viaţă nouă" (2004), "Traducătoarea" (2005), "Diane Arbus" (2006), "Invazia" (2007) şi "Margot at the Wedding" (2007) nu au reuşit să impresioneze în clasamentul box office-ului.

Kidman, în vârstă de 41 de ani, are trei copii: Sunday Rose, în vârstă de patru luni, fiica sa biologică, şi alţi doi copii adoptaţi în timpul mariajului său cu Tom Cruise.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici