Număr record de spectatori la Sziget (Galerie Foto şi Video)

Festivalul Sziget, care a prezentat, în ultima săptămână, o serie de concerte şi alte evenimente artistice pe insula Óbuda de pe Dunăre, în Budapesta, a înregistrat un număr record de spectatori - 385.000, faţă de 371.000 de oameni înregistraţi la ediţia precedentă, informează Portofoliu.hu.

21 afișări
Imaginea articolului Număr record de spectatori la Sziget (Galerie Foto şi Video)

Număr record de spectatori la Sziget (Imagine: Mediafax Foto)

Festivalul, care a debutat pe 12 august, cu un concert susţinut de Iron Maiden, a mai prezentat, până duminică, recitaluri ale unor artişti precum Sex Pistols, R.E.M., Róisín Murphy, Ziggy Marley, Kaiser Chiefs, The Kooks, Jamiroquai, Serj Tankian, Goran Bregovic Wedding & Funeral Band, Lacrimosa etc.

Cei mai mulţi spectatori, 70.000, au fost înregistraţi pe insulă, sâmbătă, când trupa R.E.M. a reprezentat principala atracţie a serii, concertând pe scena principală a festivalului.

Imagini de la Festivalul Sziget

De asemenea, ziua de vineri, când au concertat trupele britanice Kaiser Chiefs şi Jamiroquai, a atras la festival un public de 68.000 de oameni.

68 de restaurante, 84 de baruri şi mai multe cafenele au pus la dispoziţia publicului numeroase feluri de mâncare tradiţionale ungureşti, asortate cu vin şi palincă de producţie naţională, dar şi diverse sortimente din bucătăria chinezească, sârbească, sud-americană etc.

Potrivit Budapest Times, puiul de baltă pane, melcii umpluţi, gogoşile cu usturoi şi, desigur, gulaşul au fost printre preferate publicului.

Pentru a face faţă temperaturilor ridicate, municipalitatea a instalat fântâni şi a distribuit apă în spaţiul de festival. Pe durata unei săptămâni, partipanţii la eveniment au consumat un total de 8.000 de metri cubi de apă.

Patru sau cinci medici au fost de gardă pe întreaga durată a festivalului, la cele trei corturi de prim ajutor existente, iar o ambulanţă a fost întotdeauna pregătită pentru eventuale intervenţii.

În rândul publicului s-au înregistrat doar câteva zgârieturi şi julituri şi cazuri minore de indigestie. O persoană suspectată de apendicită a fost spitalizată.

Festivalul Sziget este unul dintre cele mai mari evenimente muzical-culturale europene, desfăşurându-se în Budapesta, pe insula Óbuda de pe Dunăre, şi numărând un total de peste o mie de performance-uri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici