Numere cu şerpi şi fachiri, la cea de-a patra ediţie "Românii au talent"

Voci extraordinare, dansuri electrizante, numere cu şerpi şi fachiri se numără printre surprizele celei de-a patra ediţii a emisiunii "Românii au talent", difuzată la Pro TV vineri, de la ora 20.30, informează un comunicat.

101 afișări
Imaginea articolului Numere cu şerpi şi fachiri, la cea de-a patra ediţie "Românii au talent"

Numere cu şerpi şi fachiri, la cea de-a patra ediţie "Românii au talent"

Concurenţii celei de-a patra ediţii a emisiunii "Românii au talent" nu vor conteni să-i uimească pe juraţi, pe cei prezenţi în sală, dar şi pe telespectatorii prezenţi în faţa micilor ecrane. Talente dintre cele mai diverse se vor perinda pe scena emisiunii "Românii au talent", sub privirile uneori uimite, alteori admirative ale juraţilor Andi Moisescu, Andra şi Mihai Petre.

Vineri, de la ora 20.30, la Pro TV, oameni cu voci extraordinare, fachiri, dansuri electrizante, numere îndrăzneţe cu şerpi şi multe alte prestaţii menite să taie respiraţia vor fi ingredientele unei seri spectaculoase, care va declanşa din nou ropote de aplauze, lacrimi sau hohote de râs.

După trei ediţii cu audienţe extraordinare şi momente spectaculoase care i-au impresionat pe juraţi şi au ridicat publicul în picioare, vineri seară urmează la Pro TV o noua ediţie a emisiunii "Românii au talent". Juraţii Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre vor avea din nou ocazia să trimită în etapa următoare a emisiunii oameni înzestraţi cu calităţi extraordinare, oameni curajoşi, lipsiţi de orice inhibiţie, încrezători în talentul şi şansa lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici