Oamenii fericiţi în copilărie sunt mai predispuşi la divorţ

Oamenii care au avut o copilărie idilică sunt mai predispuşi la a divorţa la vârsta adultă, pentru că sunt mai încrezători în forţele proprii şi mai pregătiţi să renunţe la o relaţie care nu funcţionează cum trebuie, potrivit unui studiu publicat de dailymail.co.uk.

299 afișări
Imaginea articolului Oamenii fericiţi în copilărie sunt mai predispuşi la divorţ

Oamenii fericiţi în copilărie sunt mai predispuşi la divorţ (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

La acest studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge, au participat mai multe mii de voluntari britanici născuţi pe parcursul unei singure săptămâni în 1946.

În adolescenţă, profesorii acestora le-au dat calificative în funcţie de nivelul lor de fericire, energie, dar şi de cât de prietenoşi erau. Au fost luate în calcul şi probleme precum agitaţia, angoasa sau nerespectatea autorităţii.

Câteva zeci de ani mai târziu, cercetătorii au colectat noi informaţii despre viaţa acestora şi le-au analizat.

"Un factor ar fi că acei copii care au un mod de gândire pozitiv au avut o mai mare încredere în forţele proprii decât ceilalţi copii şi au fost mai doritori să renunţe la o căsnicie dacă aceasta nu corespundea nevoilor lor", a spus Felicia Huppert, director al Well-being Institute din cadrul universităţii.

De exemplu, cercetătorii au descoperit că persoanele care au fost fericite în adolescenţă au fost mai mulţumite de slujba obţinută, au avut mai multe pasiuni şi o viaţă socială mai activă, faţă de ceilalţi.

Totodată, aceste persoane au prezentat mai puţine riscuri de a suferi de tulburări psihice în perioada ulterioară adolescenţei, potrivit acestui studiu, publicat în Journal of Positive Psychology.

Cercetătorii au concluzionat că autorităţile trebuie să se asigure că micuţii au parte de un start bun în viaţă, chiar şi în condiţii de austeritate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici