Life-Inedit

De ce lumea rămâne fără nisip şi ce implicaţii financiare ar putea avea asta: ”Nisipul este ca petrolul. Este limitat“

Nisipul este o resursă limitată. Concluzia îi aparţine lui Fraser Cain, publisherul web-siteului Universe Today, unul dintre cele mai cunoscute în nişa publicaţiilor online de astronomie.

Ai smartphone sau tabletă cu Android? Află care sunt cele 56 noi emoji-uri oficiale

Noile simboluri emoji se află pe o listă aprobată de Unicode Consortium şi ele vor putea fi selectate pe dispozitivele cu sistem de operare Android actualizate la setul Emoji 5.0, potrivit go4it.ro.

Acestea sunt oraşele turistice cu cea mai scumpă mâncare. Ce sume trebuie să scoţi din buzunar

Un raport recent al Deutsche Bank, care analizează costul vieţii şi compară preţurile între cele mai mari oraşe din întreaga lume, a arătat care sunt oraşele în care turiştii trebuie să scoată cei mai mulţi bani din buzunar atunci când vine vorba de mâncare.

AVERTIZARE îngrijorătoare din partea experţilor: Valurile de căldură vor creşte în număr şi în intensitate şi nu putem face nimic să le oprim

Avertizare îngrijorătoare din partea experţilor. Conform unui studiu citat de descopera.ro, trei sferturi din populaţia globală va fi expusă la valuri de căldură mortale până în anul 2100, în cazul în care emisiile de dioxid de carbon vor continua să crească în ritmul actual.

FOTO Andreea Câmpeanu, fotojurnalist în războaiele din Africa: Fotografiam şi când m-am întors era arma îndreptată spre mine

O fotojurnalistă din Cluj, care a lucrat din 2013 ca freelancer pentru Reuters în războaiele din Republica Centrafricană şi în Sudanul de Sud a povestit, vineri, că a trecut prin situaţii extreme, în care a fost ameninţată cu arma, aceste momente făcând parte din riscurile meseriei.

REPORTAJ De Sânziene, oamenii se purifică sărind peste foc, iar fetele află dacă se căsătoresc

Pe Valea Someşului, din Bistriţa-Năsăud, se aprind focuri uriaşe în Ajun de Sânziene, existând credinţa că flăcările protejează satul. Tradiţia spune şi că fetele tinere află, în noaptea de Sânziene, dacă se vor căsători, transmite corespondentul MEDIAFAX.

STELE noi pe Hollywood Walk of Fame: Kirsten Dunst, Jennifer Lawrence, Snoop Dogg printre cei omagiaţi

Camera de Comerţ de la Hollywood a anunţat lista celebrităţilor care vor primi stele în anul 2018, pe faimosul bulevard Hollywood Walk of Fame, printre aceştia numărându-se Kirsten Dunst, Jennifer Lawrence, Snoop Dogg, RuPaul sau Simon Cowell, conform contactmusic.com.

Noaptea magică de Sânziene – credinţe, obiceiuri, tradiţii

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, sâmbătă, Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, sărbătoare cunoscută în popor şi ca Drăgaica sau Sânzienele, când a fost instituită, în anul 2013, şi Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea.

Noaptea de Sânziene la Grădina Interioară a Şcolii Centrale din Bucureşti

Vineri, de la ora 19.30, se deschide Grădina Interioară a Şcolii Centrale din Bucureşti (Str. Icoanei, nr. 3-5) în Ajun de Sânziene, pentru un eveniment dedicat sărbătorii din "miezul verii" care marchează ziua "când se înjumătăţeşte anul şi când Soarele joacă pe cer".

GALERIE FOTO Un pui de căprioară salvat din pădure a devenit vedeta Grădinii Zoologice din Galaţi

Un pui de căprioară salvat de un gălăţean dintr-o pădure a devenit vedeta Parcului Zoo Gârboavele. Animalul a fost botezat Bambi şi va mai sta o perioadă într-un ţarc special, unde este hrănit cu biberonul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Fotbalistul brazilian Oscar, suspendat opt etape după ce a provocat o bătaie într-un meci din China

Fotbalistul brazilian Oscar, în vârstă de 25 de ani, a fost suspendat opt etape, în China, după ce a provocat o bătaie generală în timpul meciului Shanghai SIPG - Guanzhou R&F, scrie BBC.

VIDEO Scandalul piticului nud. Primarul din Târgovişte ameninţă KFC cu procese după un clip filmat în Turnul Chindiei

Primarul din Tâgovişte, Daniel Cristian Stan, transmite KFC, printr-o scrisoare deschisă, că va da firma în judecată dacă nu retrage un clip filmat în Turnul Chindiei, edilul considerând că acesta afectează „emblema de secole” a oraşului.

George Clooney îşi vinde brandul de tequila pentru 1 miliard de dolari. Este cea mai mare achiziţie Diageo de la cumpărarea United Spirits

Diageo Plc va cumpăra brandul de tequila Casamigos, cofondat de actorul George Clooney, pentru un miliard de dolari, potrivit Bloomberg.

„Highway to Hell”, piesa trupei AC/DC, este corectă în proporţie de 96% din punct de vedere teologic

"Highway to Hell", piesa trupei AC/DC, este corectă în proporţie de 96% din punct de vedere teologic. Concluzia a fost trasă în urma unui studiu pe 800 de piese, realizat de Christian Copyright Licensing International.

Un studiu genetic arată modul surprinzător în care pisicile au cucerit lumea. Când au apărut micile feline în România

Originile pisicilor domestice de astăzi se află în Orientul Apropiat şi în Egiptul antic, fapt demonstrat de ADN-ul găsit în siturile arheologice, informează Descoperă.

REVOLUŢIE în lumea medicală: A apărut nou mod de vaccinare preventivă împotriva SIDA, care poate duce la eliminarea bolii. Când va putea fi administrat oamenilor

A fost testat un nou mod de vaccinare preventivă împotriva SIDA care poate duce la eliminarea bolii. Noul tratament putea fi administrat oamenilor din 2018, conform descopera.ro.

Kim Kardashian şi Kanye West au angajat o mamă-surogat pentru cel de-al treilea copil

Kim Kardashian şi Kanye West şi-ar putea mări familia,conform unor surse care au declarat că faimosul cuplu ar fi angajat o mamă surogat pentru cel de-al treilea copil al celebrităţilor,după ce un medic a sfătuit-o pe Kim de pericolele şi riscurile la care s-ar putea supune în cazul unei noi sarcini

O patiserie din Craiova donează produsele nevândute celor cărora le este foame. Pachetele cu plăcinte, pizza ori cornuri, însoţite de un mesaj sugestiv

O patiserie din Craiova donează produsele nevândute persoanelor cărora le este foame. Pachete cu plăcinte, pizza ori cornuri, însoţite de mesajul ”Poate ţi-e foame”, sunt lăsate pe pragul de la intrarea în patiserie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Povestea femeii care îşi taxează clienţii cu 795 de lire sterline pe oră. După 12 ani de activitate, câştigă mai mult de 10 milioane pe an

Este unul dintre cei mai solicitaţi avocaţi de divorţ, are 49 de ani şi a fost poreclită ”diva divorţurilor”, având o firmă de avocatură cu sediul central în Londra.

Bugetul Untold pentru 2017: 10 milioane de euro. 200 de artişti vor cânta pe zece scene. Armin van Buuren: La Cluj-Napoca am cel mai bun show al meu dintr-un an

Bugetul Untold se ridică la 10 milioane de euro, pe cele zece scene urmând să cânte peste 200 de artişti, au anunţat, miercuri, organizatorii festivalului. ”Armin van Buuren a spus că la Cluj-Napoca are cel mai bun show al lui dintr-un an”, declară managerul Untold.

SOLSTIŢIU DE VARĂ. Astăzi este cea mai lungă zi din an. Obiceiuri şi tradiţii la români

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017. Astăzi este solstiţiu de vară, cea mai lungă zi din an, eveniment care marchează debutul verii astronomice. Solstiţiul de vară din 2017 a avut loc la ora 7:24. În tradiţia populară, SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017 este asociat cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie.

A murit rapperul american Prodigy, la 42 de ani

Rapperul american Prodigy a murit marţi, în timp ce se afla în turneul "Art Rap" alături de formaţia Mobb Deep, în Las Vegas, anunţă The Guardian.

Daniel Day-Lewis a anunţat că renunţă la actorie, după 40 de ani de activitate în domeniu

Actorul britanic Daniel Day-Lewis, câştigătorul a trei premii Oscar, considerat unul dintre cei mai importanţi actori ai generaţiei sale, a anunţat că renunţă la actorie, după 40 de ani petrecuţi în industria de profil, informează Variety.

FOTO, VIDEO | Zmeura din comuna prahoveană Gornet ajunge în străinătate prin intermediari. Localitatea, renumită pentru producţia sa

Zeci de familii din comuna prahoveană Gornet se adună dimineaţa pe marginea drumului, la intrarea în sat, pentru a vinde zmeura unor intermediari care duc fructele în ţări europene. Oamenii spun că îşi dau marfa ieftin, pentru că e perisabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul Mexicului, acuzat că spionează jurnalişti şi activişti prin intermediul telefoanelor mobile

Mai mulţi jurnalişti şi activişti din Mexic au depus plângeri penale în care acuză guvernul că îi spionează prin intermediul unor programe de malware instalate pe telefoanele lor mobile, informează site-ul BBC News.

Avram Iancu a început să înoate de-a lungul Dunării 60 de zile, pentru a stabili un record mondial

Avram Iancu, un bibliotecar de 41 de ani, din Petroşani, a început, marţi, să traverseze înot Dunărea, în încercarea de a stabili un record mondial. Înotătorul şi-a propus să parcurgă 2.860 de kilometri în 60 de zile, din Munţii Pădurea Neagră, din Germania, şi până la Sulina, fără costum de neopren.

Hotel de ”zero stele”, în Elveţia, fără ziduri, cu un singur pat sub ”acoperişul” stelelor

Doi artişti conceptuali au pus în aplicare în Elveţia proiectul unui hotel de zero stele, cu o ”cameră” fără pereţi, având un singur pat sub cerul liber, pentru a denunţa contradicţiile lumii moderne.

Gestul impresionant al acestui bărbat. Câţi dintre noi am fi capabili de asta?

Un bărbat şi-a donat tricoul unui cerşetor, la metrou. Câţi dintre noi am fi capabili de un asemenea gest?

Câini antrenaţi pentru depistarea drogurilor şi explozibililor, la Untold şi Electric Castle

Jandarmii vor participa la festivalurile Untold şi Electric Castle cu câini special antrenaţi în depistarea drogurilor şi a explozibililor, manifestările urmând să fie supravegheate de 60 – 100 de angajaţi ai Grupării de Jandarmi Mobile în fiecare zi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

NASA a anunţat că a descoperit alte zece planete similare cu Terra

Agenţia spaţială a Statelor Unite a anunţat descoperirea a altor 219 planete în afara sistemului nostru solar, dintre care despre zece se presupune că sunt similare cu Terra, potrivit site-ului publicaţiei The Independent.

VIDEO Staţiunea Mamaia are un nou film în care promovează distracţia şi relaxarea în Satul de Vacanţă

Asociaţia Litoral - Delta Dunării (ALDD) a lansat filmul oficial de promovare a Satului de Vacanţă din Mamaia, iar acesta va fi folosit pentru prezenta staţiunea ca loc de relaxare şi distracţie, la târgurile interne şi externe de turism, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Un documentar cu trei portari de naţionala României şi un vis împlinit. De la frica pe stadion, la cinematografie

Un proaspăt-absolvent al Universităţii West London, la Producţie Film, Koray Turhan, face documentare, scurtmetraje despre britanici ajunşi în România pentru diverse proiecte cu impact social.

PREMIERĂ! Un bebeluş născut prematur în avion a primit drept recompensă zboruri gratuite pe viaţă

Un bebeluş născut prematur într-un avion al companiei Jet Airways a primit drept recompensă zboruri gratuite pe viaţă, potrivit Independent.

ICEE.fest 2017. Dan Oros, country manager al serviciului de carpooling Bla Bla Car: Nu am avut probleme cu legislaţia din România. Care sunt cele mai populare rute

Dan Oros, country manager al serviciului de carpooling Bla Bla Car, vorbeşte într-un interviu acordat Go4it, despre libertatea pe care o oferă o astfel de platformă de călătorie, din ce în ce mai populară în rândul românilor.

ICEE.fest 2017. Cum va arăta viitorul: Vom ajunge într-un moment în care nu vom mai face diferenţa dintre realitatea virtuală şi cea fizică

Adrian Leu, şeful INITION, una dintre cele mai apreciate agenţii de publicitate din Marea Britanie vorbeşte într-un interviu acordat Go4it despre dezvoltarea iminentă în viitor a realităţii virtuale, a noilor tehnologii, dar şi a inteligenţei artificiale.

Robbie Williams a înregistrat o piesă pentru fundaţia caritabilă Grenfell Tower, înfiinţată de Simon Cowell/ Adele i-a vizitat pe pompierii care au salvat locatarii de la blocul-turn din Londra

Cântăreţul în vârstă de 43 de ani a zburat luni din Irlanda la Londra - unde se află în turneu - pentru a se alătura echipei Artişti pentru Grenfell în vederea înregistrării unei melodii menită să strângă fonduri pentru cei afectaţi de incendiul de la blocul-turn Grenfell Tower de săptămâna trecută.

FOTO Imaginile care dezvăluie adevărul grotesc din spatele fotografiilor de nuntă perfecte

Cu toate că nu suntem fotografi profesionişti, ne imaginăm că munca din spatele pozelor de nuntă perfecte este colosală.

Cum calculezi câtă apă trebuie să bei pe zi

Apa este esenţială pentru sănătatea oamenilor, mai ales pe timp de caniculă. Cu toate acestea, nu reuşim de fiecare dată să bem cantitatea suficientă de apă necesară organismului. The Independent dezvăluie care este formula pentru a calcula câtă apă trebuie să bem zilnic.

Horaţiu Mălăele, pe aceeaşi scenă cu fiul său, la Cinema PRO

Horaţiu Mălăele, maestrul ironiei şi al hazului ascuţit, va fi secondat de fiul său, Bogdan Mălăele şi de muzicianul Radu Captari, într-un nou spectacol fascinant: ”Ediţie Specială”. Premiera noului proiect marca Horaţiu Mălăele va avea loc, sâmbătă, 24 iunie, la Cinema PRO, începând cu orele 19:30.

La ce întrebări trebuie să răspunzi dacă vrei cetăţenie britanică. Vezi dacă treci testul

Testul de cetăţenie britanică, cunoscut şi sub numele de testul "Viaţa în Regatul Unit", este testul pe care oamenii trebuie să îl ia pentru a deveni cetăţean britanic, scrie Independent.