Life-Inedit

Anwan Glover, star al serialului „The Wire”, a fost înjunghiat într-un club de noapte din Washington

Actorul american Anwan Glover, în vârstă de 41 de ani, un star al serialului "The Wire" produs de postul HBO, a fost înjunghiat şi agresat fizic într-un club din Washington, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Robert F. Kennedy Jr. s-a căsătorit

Robert F. Kennedy Jr. şi logodnica sa, actriţa Cheryl Hines, s-au căsătorit în localitatea Hyannis din peninsula Cape Code, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc sâmbătă seară, potrivit presei americane.

„Gardienii galaxiei” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme se mai află în top – VIDEO

Filmul "Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american cu încasări de 94 milioane de dolari, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations, informează site-ul 20minutes.fr.

Jon Voight îi acuză pe „ignoranţii” Penelope Cruz şi Javier Bardem de incitare la antisemitism

Jon Voight i-a criticat pe actorii Penelope Cruz şi Javier Bardem -care au denunţat într-o scrisoare deschisă incursiunea armată a Israelului în Fâşia Gaza, calificând-o drept "genocid"-, starul american spunând despre cei doi că sunt "ignoranţi" în ceea ce priveşte istoria Israelului şi antisemiţi.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Premiul la Noroc, de peste 1 milion de lei, a fost câştigat. Report la Loto 6/49 şi Joker. Numerele extrase

Duminică, 3 august, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc după ce joi, 31 iulie, Loteria Română a acordat 16.833 de câştiguri în valoare totală de 926.928,40 lei.

Cascadorul Szobi Cseh a fost înmormântat cu onoruri militare la cimitirul Bellu

Cascadorul şi actorul Szobi Cseh a fost înmormântat cu onoruri militare duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Bellu din Bucureşti, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva sute de admiratori şi apropiaţi, precum şi colegi de breaslă.

ANALIZĂ: Peste 120.000 de turişti pe litoral în acest weekend numai în structurile de cazare oficiale

Peste 120.000 de turişti s-au aflat pe litoralul românesc în acest weekend, numai în structurile de cazare oficiale, fiind cel mai aglomerat sfârşit de săptămână al actualului sezon estival. Cei care au ales litoralul ca destinaţie de vacanţă, dar şi localnicii au avut parte de numeroase evenimente.

PROGRAMUL „Zile Gratuite de Vacanţă”: Ce oferte există pentru litoral între 18 şi 31 august

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Federaţia Patronatelor din Turism şi Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării desfăşoară în perioada 18 - 31 august programul "Zile Gratuite de Vacanţă 2014" pentru turiştii care vor să petreacă o vacanţă pe litoral în condiţii avantajoase de preţ.

Primarul Radu Mazăre l-a interpretat pe domnitorul Ştefan cel Mare la carnavalul din Mamaia – FOTO

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, l-a interpretat, sâmbătă seară, pe domnitorul Ştefan cel Mare, la carnavalul de la Mamaia, edilul susţinând că acest rol a fost înălţător şi mai complex decât altele şi că tot spectacolul a fost pus în scenă în mod "cuviincios", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jonah Hill, actorul din „Lupul de pe Wall Street” şi „22 Jump Street”, pierde lupta cu kilogramele – FOTO, VIDEO

Actorul american Jonah Hill, renumit pentru rolurile din "Lupul de pe Wall Street/The Wolf Of Wall Street" şi "O altă adresă de pomină/ 22 Jump Street", nu s-a numărat niciodată printre starurile de la Hollywood cu o siluetă de invidiat, însă în ultima vreme acesta pare să piardă complet lupta cu kilogramele în plus.

Julianne Moore apare alături de fiica ei, Liv, în revista Vogue

Actriţa Julianne Moore şi fiica ei, Liv Freundlich, au apărut în noul număr al versiunii americane a revistei Vogue, informează dailymail.co.uk.

Lungmetrajul „Gardienii galaxiei”, din 8 august în cinematografele din România

Lungmetrajul "Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy", de James Gunn, cu actorii Chris Pratt, Vin Diesel, Bradley Cooper şi Zoe Saldana, va intra în cinematografele din România în 8 august, informează distribuitorul, Forum Film România.

Fratele lui Oscar Pistorius, RĂNIT GRAV într-un accident rutier – FOTO

Fratele fostului campion paralimpic Oscar Pistorius, Carl Pistorius, a fost implicat într-un grev accident rutier, el fiind internat la secţia de terapie intensivă a unui spital din Pretoria, informează BBC.

Actriţa Jennifer Garner este însărcinată cu cel de-al patrulea copil

Actriţa Jennifer Garner şi soţul ei, Ben Affleck, aşteaptă cel de-al patrulea copil, potrivit presei internaţionale, unde au apărut fotografii în care vedeta are un abdomen proeminent.

Harghita: „Pachamanca”, o mâncare tradiţională peruană, principala atracţie a Festivalului Cartofului

Peste 50 de echipe de bucătari amatori se întrec, sâmbătă, la a XIV-a ediţie a Festivalului Cartofului, care se desfăşoară în parcul central din Miercurea Ciuc, atracţia principală fiind "pachamanca", o mâncare tradiţională peruană, din ţara de origine a cartofului, pregătită după reţeta originală.

Concursuri de băut bere ori de adus sticle cu whisky de pe fundul piscinei, la „Seawolves Bike Fest” – FOTO

Sute de motociclişti din toată ţara au fost angrenaţi în numeroase activităţi precum concursuri de băut bere, de aruncat butoaie ori de adus sticle cu whisky de pe fundul piscinei, în cadrul celei de-a cincea edţii a "Seawolves Bike Fest”, eveniment organizat la Buzău de un club de profil din judeţ.

Daniel Radcliffe vrea să regizeze filme

Daniel Radcliffe spune, într-un interviu acordat revistei Variety, că vrea să se distanţeze de rolul care l-a făcut celebru - Harry Potter, din franciza cinematografică omonimă - şi că scopul lui cel mare ar fi să ocupe scaunul de regizor.

Christina Aguilera, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a pozat nud pentru o revistă – FOTO

Cântăreaţa americană Christina Aguilera, care este însărcinată cu cel de-al doilea copil, a realizat o sesiune foto nud pentru a arăta cât de încrezătoare se simte în corpul ei, informează contactmusic.com.

Joe Biden ar fi pasionat de înotul nud, pe care îl practică în piscină

Agenţii Secret Service sunt îngroziţi atunci când li se încredinţează misiunea de a-l proteja pe vicepreşedintele Joe Biden parţial pentru că acesta este un pasionat al înotului nud, potrivit unei noi cărţi, citate de New York Daily News în ediţia electronică.

REPORTAJ: Un tenor care a cântat cu Placido Domingo şi Montserrat Caballe s-a întors din Franţa la Braşov după 30 de ani – FOTO

La cei 57 de ani ai săi, tenorul Mircea Mickael Vanca, prea puţin cunoscut în România, a cântat pe mari scene ale lumii alături de Placido Domingo şi Montserrat Caballe, iar după aproape 30 de ani petrecuţi în Franta a decis să revină acasă, la Braşov, loc de unde consideră că nu a plecat niciodată

Vama şi-a anulat participarea la Festivalul „Folk You” Vama Veche. Tudor Chirilă are probleme cu vocea

Trupa Vama, care trebuia să cânte, sâmbătă, pe scena Festivalului "Folk You! Florian Pittiş" de la Vama Veche, nu va mai putea participa la eveniment din cauza "problemelor cu vocea" cu care se confruntă solistul Tudor Chirilă.

Julia Roberts, Jennifer Lawrence şi Brad Pitt, printre celebrităţile care detestă platforma Twitter

Julia Roberts, Jennifer Lawrence, Mila Kunis, Brad Pitt şi Ryan Gosling se numără printre celebrităţile de la Hollywood care fie detestă platforma de socializare Twitter, fie au conturi oficiale pe care le-au abandonat, informează becomegorgeous.com.

Oprah şi Hugh Grant, printre starurile care nu s-au căsătorit niciodată şi nici nu intenţionează

Oprah, Cameron Diaz, Leonardo DiCaprio şi Hugh Grant se numără printre celebrităţile care nu s-au căsătorit niciodată şi au declarat că nici nu intenţionează să facă acest lucru, potrivit becomegorgeous.com.

Neverland, ferma lui Michael Jackson, va fi scoasă la vânzare

Neverland, celebra fermă din California în care a locuit Michael Jackson, va fi scoasă la vânzare şi ar putea atrage oferte de până la 60 de milioane de dolari, având în vedere faima fostului său proprietar, informează dailymail.co.uk.

În staţiunea bulgărească Pomorie ar putea fi construite insule artificiale precum cele din Dubai

Investitori din Qatar, Abu Dhabi, China şi Coreea de Sud sunt interesaţi să construiască insule artificiale în apropierea staţiunii Pomorie din Bulgaria, după modelul celor din Dubai, relatează Novinite.

Mesajul trupei Testament pentru fanii români: Veniţi să ne vedeţi în concert

Membrii trupei americane de thrash metal Testament, care vor susţine un concert în premieră în Bucureşti, la Arenele Romane, pe 12 august, au transmis un mesaj fanilor din România prin care îi invită să participe la spectacol, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.

Guvernul indian recrutează tineri care să imite maimuţele pentru a păzi de macaci clădirile oficiale

Guvernul indian a recrutat tineri viguroşi care vor imita maimuţele în scopul de a speria primatele care traversează capitala indiană în căutare de hrană şi ameninţă să invadeze clădirile oficiale.

Expoziţie de dinozauri la Buzău: 16 machete de diverse mărimi şi filmuleţe tematice – FOTO

O expoziţie de dinozauri s-a deschis, vineri, la Buzău, în cadrul evenimentului, organizat în colaborare cu National Geographic, fiind expuse 16 machete cu dinozauri de diverse mărimi şi putând fi vizionate filmuleţe tematice, iar accesul publicului este gratuit.

Chitaristul Dick Wagner, care a cântat cu Alice Cooper şi Lou Reed, a murit la 71 de ani

Chitaristul rock Dick Wagner, care a lucrat şi înregistrat pentru albumele unor legende rock precum Alice Cooper, Lou Reed şi trupele Kiss şi Aerosmith, a murit la vârsta de 71 de ani, în Arizona (SUA).

Amal Alamuddin, logodnica lui George Clooney, a sărbătorit viitoarea nuntă printr-o petrecere

Avocata Amal Alamuddin, care se va căsători cu actorul american George Clooney în toamna acestui an, a sărbătorit acest eveniment printr-o petrecere a burlăciţelor, găzduită de actriţa Ellen Barkin, marţi, la locuinţa sa din New York, informează contactmusic.com.

Un spital din Franţa va deschide un bar de vinuri pentru bolnavii în stadiu terminal

Un spital din Franţa va deschide un bar de vinuri pentru pacienţii aflaţi în stadiul terminal de boală, într-o încercare fără precedent de a le îmbunătăţi calitatea vieţii.

TOPUL celor mai bizare cântece din lume – VIDEO

Piesa "Human" a formaţiei The Killers s-a situat pe primul loc în topul 10 al cântecelor cu cele mai bizare versuri, podiumul fiind completat de "I am the walrus", al trupei The Beatles, respectiv "Earth Song", al lui Michael Jackson.

François Hollande va sărbători împlinirea vârstei de 60 de ani în concediu, alături de familie

Preşedintele francez François Hollande îşi va petrece cea mai mare parte a celor zece zile de concediu într-un pavilion de vânătoarre de la liziera Parcului Palatului Versailles, lângă Paris, şi va sărbători împlinirea vârstei de 60 de ani, a anunţat preşedinţia.

REPORTAJ: The Cat Empire a spart barierele muzicale şi lingvistice, într-un show energic, la Bucureşti – FOTO

Trupa The Cat Empire este recunoscută pentru atitudinea militantă faţă de spargerea barierelor muzicale, geografice şi lingvistice, iar show-ul susţinut la Bucureşti a prezentat fanilor o formaţie care poate face ca mii de oameni să se distreze şi să se încarce cu energie pe ritmurile muzicii sale.

Angelina Jolie şi Brad Pitt îşi trimit scrisori de dragoste redactate de mână

Actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt îşi trimit scrisori de dragoste redactate de mână, dacă filmează în colţuri diferite ale lumii.

Trupa Hi-Q îşi ia rămas bun de la fani, joi, printr-un concert la Mamaia

Trupa Hi-Q îşi ia rămas bun de la fani joi, printr-un concert la Mamaia, Dana Nălbaru, Mihai Sturzu şi Florin Grozea urmând să îşi dezvolte propriile proiecte, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Designul meniurilor din restaurante influenţează comanda clienţilor

Designul meniurilor restaurantelor şi descrierea în detaliu a preparatelor culinare influenţează comanda clienţilor, aceştia ajungând de multe ori să îşi cumpere mâncare prea bogată în grăsimi şi nesănătoasă, se arată într-un studiu recent al cercetătorilor americani.

Cărţi care au prezis viitorul. Cele mai interesante descoperiri anticipate de scriitori – INFOGRAFIC

De la Jules Verne, până la H.G. Wells ori Arthur C. Clarke, mulţi dintre autorii de romane ştiinţifico-fantastice au anticipat viitorul. Care sunt cele mai interesante descoperiri şi invenţii prezise de scriitori.

Cele 10 sfaturi date de Papa Francisc pentru o viaţă mai fericită

Papa Francisc recomandă închiderea televizorului în timpul cinei pentru favorizarea dialogului între membrii familiei, într-unul dintre cele zece sfaturi pentru o viaţă mai fericită oferite într-un interviu acordat săptămânalului argentinian Viva, relateză NBC News, în pagina electronică.

Jessica Lange va primi un premiu onorific pentru excelenţă în film

Actriţa Jessica Lange va primi premiul onorific Kirk Douglas pentru excelenţă în cinema, aflat la a noua ediţie, la Festivalul Internaţional de Film de la Santa Barbara.