Patru oraşe din lume perfecte pentru un "city break" în timpul primăverii. Atracţii de nerezistat pentru o mini-vacanţă

New York, Osaka, Toulouse şi Rotterdam sunt patru oraşe din lume perfecte pentru o mini-vacanţă (city break) în timpul primăverii, fiind atrăgătoare prin monumente istorice, mâncare şi atmosferă, potrivit independent.co.uk.

3535 afişări
Imaginea articolului Patru oraşe din lume perfecte pentru un "city break" în timpul primăverii. Atracţii de nerezistat pentru o mini-vacanţă

Patru oraşe din lume perfecte pentru un "city break" în timpul primăverii. Atracţii de nerezistat pentru o mini-vacanţă

New York, Statele Unite ale Americii

 

Oraşul american este potrivit pentru un city break de primăvară datorită temperaturilor călduroase. Acestea le permit turiştilor să facă o plimbare prin Central Park şi să frecventeze numeroasele baruri din cartierul Williamsburg. Amatorii mai pot vizita şi muzeul Whitney, dedicat artei americane.

Osaka, Japonia

 

Osaka este un oraş atrăgător pentru gurmanzi. Aleea Dotonbori, o zonă activă a oraşului, este preferată de vânzătorii de mâncare stradală. Aceştia sunt renumiţi pentru specialităţile din caracatiţă şi porc, dar şi pentru clătitele cu creveţi. Turiştii mai pot fi atraşi de cireşi, care înfloresc în timpul primăverii şi oferă o atmosferă îmbietoare, precum şi de viaţa de noapte lipsită de restricţii din districtul Ura Namba.

Toulouse, Franţa

 

Al patrulea cel mai mare oraş din Franţa poate reprezenta o atracţie atât pentru gurmanzi, cât şi pentru amatorii de viaţă şi de istorie. Toulouse le pune la dispoziţie mâncare franceză cu influenţă spaniolă şi multe cafenele cu terase. De asemenea, în această perioadă, vremea este călduroasă, zilele sunt însorite şi oraşul se poate lăuda cu o atmosferă tinerească adusă de studenţi. Iubitorii de istorie pot găsi numeroase biserici şi monumente renascentiste.

Rotterdam, Olanda

 

Rotterdam este destinaţia perfectă atât pentru amatorii de mâncare şi de arhitectură, cât şi pentru cei care vor să cunoască viaţa localnicilor. Atracţiile arhitecturale moderne pot fi admirate ori prin intermediul unui tur cu bicicleta, ori de pe malul râului Nieuwe Maas. Turiştii au posibilitatea de a folosi ambarcaţiuni pentru a admira zgârie-norii din Wilhelminapier şi podul Swan. Mâncarea poate fi procurată din Markthal, o piaţă care pune la dispoziţie 100 de standuri cu mâncare proaspătă şi multe restaurante. Cei care vor să se bucure de atmosfera locală pot rămâne în cel mai aglomerat port al Europei pentru a celebra Ziua Regelui, pe 27 aprilie, sau Ziua Eliberării, de pe 5 mai, care este marcată prin concerte în Parcul Euromast.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici