Pavel Bartoş interpretează rolul unui artist de mâna a doua în serialul "Las Fierbinţi"

Pavel Bartoş interpretează rolul unui artist de mâna a doua în serialul "Las Fierbinţi", în episodul de joi seară telespectatorii urmând să întâlnească noi personaje inedite.

353 afișări
Imaginea articolului Pavel Bartoş interpretează rolul unui artist de mâna a doua în serialul "Las Fierbinţi"

Pavel Bartoş interpretează rolul unui artist de mâna a doua în serialul "Las Fierbinţi"

În "Las Fierbinţi" îşi fac apariţia două personaje pe cât de inedite, pe atât de halucinante: cântăreţul Fuocco (interpretat de Pavel Bartoş) şi regizorul Ciobi, care intenţionează să filmeze un videoclip pe întinsele câmpuri de lucernă de la marginea satului.

Poliţistul Robi (Leonid Doni) este total dezorientat de prezenţa celor doi şi chiar are impresia că Fuocco nu este altceva decât un personaj venit din altă galaxie, un veritabil extraterestu.

Acest lucru pare să-i fie confirmat de cercurile ciudate rămase în lucernă în urma filmării videoclipului. Seara, Fuocco şi Ciobi se duc la cârciumă, iar Ciobi este invitat să joace poker cu Bobiţă, Giani, Vasile şi alti câţiva săteni. Robi se va confrunta cu Fuocco, în timp ce Ciobi este pe cale să piardă totul la jocul de cărţi condus de nimeni altul decât Bobiţă, informează Pro TV.

Personajul Fuocco, interpretat de Pavel Bartoş, va fi o prezenţă demnă de tot râsul. "Este tipologia omului care vrea să intre cu orice preţ în showbiz-ul românesc, care crede că este cel mai tare din parcare, care pretinde că este original, dar copiază la maximum. Este tipologia vedetei care apare peste noapte şi dispare la fel", spune Pavel despre personajul său.

Pavel Bartoş spune că a fost cucerit din prima de scenariul serialului "Las Fierbinţi", unul dintre motivele care l-au făcut să accepte această invitaţie.

"M-a cucerit scenariul. Când am citit rolul am văzut cât este de bine scris (Mimi Brănescu poartă această "vina"). Faptul că este regizat de Dragoş Buliga a fost un atu în plus, pentru că este un regizor cu care îmi doresc să lucrez în general, aşa că am profitat de şansa. Nu în ultimul rând, actorii care interpretează personajele principalele (Bobonete, Vancica, Gigi Ifrim) m-au determinat să-mi doresc cu ardoare să joc în acest serial", a mai spus Pavel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici