Plictiseala a împins-o pe Amy către alcool

Janis Winehouse, mama cântăreţei britanice Amy Winehouse, a declarat că dependenţa fiicei sale de alcool a fost cauzată de plictiseală şi de faptul că artista este departe de prietenii ei, ea aflându-se în vacanţă pe insula St. Lucia din Caraibe, relatează thesun.co.uk.

35 afișări
Imaginea articolului Plictiseala a împins-o pe Amy către alcool

Plictiseala a împins-o pe Amy către alcool (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La începutul lunii mai, Amy Winehouse şi-a şocat fanii cu o prestaţie considerată de presa internaţională cel puţin "ciudată", ea părăsind scena la jumătatea concertului susţinut în cadrul Festivalului de jazz din St. Lucia. Ulterior, cântăreaţa britanică a fost internată într-o clinică locală, după ce a consumat băuturi alcoolice în exces.

"Doi dintre prietenii ei apropiaţi se vor duce acolo pentru a încerca să o liniştească puţin. Cred că acest lucru va conta enorm, pentru că în ultimele săptămâni ea (Amy Winehouse - n.r.) s-a simţit foarte plictisită", a declarat Janis Winehouse pentru revista Closer. "Amy ştie că alcoolul i-a distrus performanţele artistice. Bineînţeles că şi colegii ei din trupa alături de care cântă sunt foarte frustraţi, dar nici chiar ei nu pot să o oprească", a adăugat Janis Winehouse.

În ultimele luni, Mitch Winehouse, tatăl cântăreţei, a fost alături de fiica lui, încercând să o ajute să treacă peste dependenţa de droguri şi de alcool, dar, în prezent el "are nevoie să petreacă o perioadă de timp departe de ea", a explicat Janis Winehouse. "Nu s-a îndepărtat de ea, ci doar a simţit nevoia să facă un pas în spate", a declarat mama cântăreţei.

Săptămâna trecută, Amy şi-a anulat participarea la un concert ocazionat de celebrarea celei de-a 50-a aniversări a prestigioasei case de discuri Island Records, obligându-l pe managerul ei să îşi ceară scuze în mod public.

Cu toate acestea, Janis Winehouse este încrezătoare în privinţa şanselor pe care fiica ei le are în lupta cu dependenşa de alcool, declarând că aşa cum a reuşit să renunţe la droguri, acesta este "doar un alt demon pe care va trebui să îl învingă", însă va trebui ca aceasta să fie decizia ei, deoarece "nimeni altcineva nu poate să facă asta, decât ea însăşi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici