- Home
- Life-Inedit
-
LONDRA, (29.08.2008, 15:33)
Povestea lui John Lennon, în curând pe marile ecrane (Galerie Video)
Povestea lui John Lennon va apărea pe marile ecrane sub numele de "Nowhere Boy", filmul având ca subiect adolescenţa tulburată a fostului membru Beatles.

Povestea lui John Lennon, în curând pe marile ecrane
Scenariul filmului, semnat de Matt Greenhalgh ("Control", 2007), prezintă povestea adolescentului John Lennon, tânărul abandonat de mama sa şi crescut de o mătuşă autoritară, care îşi găseşte refugiul în muzică, artă şi în relaţia de prietenie cu Paul McCartney.
Indicaţiile regizorale vor purta amprenta artistului Sam Taylor-Wood, care a ales ca locaţie pentru filmări oraşul natal al lui Lennon, Liverpool.
"Femeile din tinereţea lui John Lennon l-au construit ca persoană, ajutându-l să devină cel care a fost", a spus regizorul, menţionând că "tocmai aceste relaţii cu momentele lor de slăbiciune şi forţă sunt tema centrală a acestui film".
Protagoniştii filmului nu au fost încă aleşi, au declarat reprezentanţii casei de producţie Ecosse Films, care dezvoltă acest proiect împreună cu U.K. Film Council.
John Lennon a format alături de Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr trupa Beatles, cel mai faimos şi de succes grup în istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
Lennon a a fost asasinat în faţa locuinţei sale din New York, pe 8 decembrie 1980.
John Lennon - "Working Class Hero "
John Lennon - "Woman"
John Lennon - "Imagine"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe