Prinţesa Madeleine a Suediei s-a despărţit de logodnicul ei

Prinţesa Madeleine a Suediei, fiica cea mică a regelui Carl Gustaf al XVI-lea şi a reginei Silvia, s-a despărţit de logodnicul ei Jonas Bergström, un avocat din baroul din Stockholm, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii palatului regal suedez.

391 afișări
Imaginea articolului Prinţesa Madeleine a Suediei s-a despărţit de logodnicul ei

Prinţesa Madeleine a Suediei s-a despărţit de logodnicul ei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Prinţesa Madeleine, în vârstă de 27 de ani, şi avocatul Jonas Bergström, în vârstă de 31 de ani, formau un cuplu de peste şapte ani.

Logodna lor a fost anunţată oficial pe 11 august 2009, însă data căsătoriei nu a fost fixată. Potrivit palatului regal suedez, căsătoria ar fi trebuit să aibă loc după ce regele ar fi primit aprobarea din partea guvernului suedez, potrivit Constituţiei acestui stat.

Prinţesa Madeleine şi fostul ei logodnic au cerut presei să le respecte intimitatea, se afirmă în comunicatul emis de palatul regal. În comunicat se precizează că prinţesa şi fostul ei logodnic au nevoie de "calm şi linişte în această situaţie dificilă".

De mai multe săptămâni, tabloidele suedeze provocau adevărate "furtuni" în viaţa cuplului, relatând pe larg declaraţiile unei tinere în vârstă de 21 de ani care a afirmat că a avut o aventură cu Jonas Bergström în aprilie 2009.

Familia regală suedeză a dezvăluit recent o serie de detalii despre apropiata căsătorie a prinţesei Victoria, cea mai mare dintre copiii cuplului regal. Moştenitoarea tronului Suediei, în vârstă de 32 de ani, se va căsători pe 19 iunie cu Daniel Westling, în vârstă de 36 de ani, proprietarul unui club de fitness.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici