Prinţul Harry, chestionat de poliţie în cazul a două păsări rare găsite moarte

Poliţia britanică investighează uciderea a două păsări rare la una dintre reşedinţele de la ţară ale reginei Elisabeta a II-a, una dintre persoanele chestionate fiind nepotul acesteia, prinţul Harry, potrivit unui purtător de cuvânt de la Clarence House, informează Reuters.

3 afișări
Imaginea articolului Prinţul Harry, chestionat de poliţie în cazul a două păsări rare găsite moarte

Prinţul Harry, chestionat de poliţie în cazul a două păsări rare găsite moarte

Harry şi un prieten al său erau în apropiere când cele două exemplare de erete vânăt - o specie rară de păsări - au fost împuşcate mortal la reşedinţa Sandringham, în Norfolk, săptămâna trecută, a declarat un oficial regal, care a adăugat că prinţul nu a fost implicat în incident.

"Pentru că prinţul Harry şi un prieten al său se aflau în zonă în acel moment, poliţia le-a cerut să ofere toate informaţii care ar putea fi utile", a spus un purtător de cuvânt din partea Clarence House, reşedinţa oficială a tatălui prinţului Harry, Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii. "Din nefericire nu au putut oferi nici o informaţie despre presupusul incident", a adăugat acesta.

Potrivit Societăţii regale pentru protejarea păsărilor, eretele vânăt este cea mai hărţuită pasăre de pradă în Marea Britanie, pentru că atacă potârnichile, păsări care pot fi vânate. Sezonul de vânătoare la potârnichi se deschide în august şi se încheie în decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici