Prinţul Harry, desemnat "cel mai bun copilot mitralior" de pe elicopterele Apache

Prinţul Harry al Marii Britanii a primit miercuri seară premiul pentru cel mai bun copilot mitralior, la finalul unui program intensiv de antrenament pe elicopterele Apache, implementat în Marea Britanie şi Statele Unite, a anunţat serviciul de presă al Palatului Saint James.

441 afișări
Imaginea articolului Prinţul Harry, desemnat "cel mai bun copilot mitralior" de pe elicopterele Apache

Prinţul Harry, desemnat "cel mai bun copilot mitralior" de pe elicopterele Apache (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În cursul acestui curs de pregătire ce a durat 18 luni, prinţul britanic s-a deplasat în statele americane California şi Arizona pentru a învăţa să conducă elicoptere în situaţii de luptă în zone muntoase şi deşertice, se afirmă în comunicatul redactat de serviciul de presă al prinţului.

Harry, în vârstă de 27 de ani, al treilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, şi-a exprimat în mai multe rânduri voinţa de a reveni în Afganistan, unde a efectuat deja un prim stagiu de pregătire de 10 săptămâni în 2007 - 2008, care a fost însă scurtat, după ce prezenţa sa în acea ţară a fost dezvăluită în presa britanică.

Fratele său William este şi el pilot de elicopter, dar operează zboruri pentru misiuni de supraveghere şi de salvare, în cadrul Royal Air Force. Prinţul William efectuează în această perioadă o misiune de şase săptămâni în Insulele Falkland.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici