Răzvan Fodor, într-un rol controversat, în filmul "#Selfie", de Cristina Iacob - FOTO

Actorul Răzvan Fodor ajunge direct la catedră ca profesor de istorie, implicat într-o relaţie tumultuoasă cu una dintre elevele sale, în filmul "#Selfie", de Cristina Iacob, care are premiera pe marile ecrane româneşti pe 9 mai, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

637 afișări
Imaginea articolului Răzvan Fodor, într-un rol controversat, în filmul "#Selfie", de Cristina Iacob - FOTO

Răzvan Fodor, într-un rol controversat, în filmul "#Selfie", de Cristina Iacob - FOTO

"M-am aricit puţin când am aflat că personajul meu are o relaţie cu o elevă. Sunt tată de fetiţă şi sunt destul de deschis la noutăţi, dar mă gândesc că mai am 12 - 13 ani până acolo. Dacă e să mă gândesc la povestea filmului din punct de vedere al fetei, premisa nu este greşită. Însă, ca tată, mi se pare greşit. Şi e păcat! Cred că o tânără ar trebui să aibă mai multe relaţii, să îşi topească toate îndrăgostelile vârstei", a declarat Răzvan Fodor, puţin contrariat de controversa provocată de rolul său.

TITLURILE ZILEI

În "#Selfie", profesorul de istorie are o relaţie secretă cu Yasmine, o adolescentă rebelă interpretată de Crina Semciuc, care îşi ia prietenele şi pleacă la mare în căutarea lui şi a distracţiei, cu doar două zile înainte de bacalaureat.

Fără aprobarea părinţilor şi fără prea multă planificare, Yasmine, Roxi şi Ana ajung la mare, unde, în ciuda aşteptărilor, bună dispoziţia întârzie să apară, iar accidentele se ţin lanţ.

Fără maşină şi bani în buzunar, adolescentele rebele se mai confruntă cu o problemă: trebuie să ajungă la timp pentru susţinerea examenului de maturitate.

Alături de Crina Semciuc, protagonişti ai nebuniilor de pe litoral mai sunt Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin. Tabăra adulţilor responsabili este alcătuită din actori titraţi ca Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Carmen Tănase şi Florin Călinescu.

Pe lângă Răzvan Fodor, alte intervenţii spectaculoase în film mai au Mihaela Rădulescu, Dan Chişu şi George Vintilă.

O producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, distribuită de Zazu Film, comedia românească "#Selfie", regizată de Cristina Iacob, aduce distracţia de la mare pe marile ecrane din ţară, în premieră, pe 9 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici