Reclama difuzată la Super Bowl pentru colecţia de lenjerie intimă David Beckham, aleasă de public

Publicul va putea decide care dintre cele două reclame pentru colecţia de lenjerie intimă creată de fostul fotbalist englez David Beckham pentru brandul H&M va fi proiectată în timpul finalei campionatului de fotbal american - Super Bowl -, din 2 februarie.

186 afișări
Imaginea articolului Reclama difuzată la Super Bowl pentru colecţia de lenjerie intimă David Beckham, aleasă de public

David Beckham (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Fanilor fostului fotbalist englez li s-a oferit oportunitatea de a decide care dintre cele două reclame pentru colecţia de lenjerie intimă H&M în care apare David Beckham ar trebui să fie difuzată în pauzele comerciale din timpul finalei campionatului de fotbal american, informează contactmusic.com.

Ambele reclame, pentru colecţia de primăvară 2014 a H&M, dar şi pentru noul său brand Mini-Me pentru copii, îl arată pe David Beckham în timp ce urcă pe acoperişul unei clădiri din Londra după o şedinţă foto, dar nu se cunosc încă diferenţele dintre cele două versiuni.

Fostul fotbalist a precizat: "A fost foarte captivant să lucrez cu unul dintre regizori mei preferaţi, Nicolas Winding Refn, la noua mea campanie pentru H&M. Nicolas m-a provocat pentru a crea un film de acţiune, care prezintă extraordinar de bine noile creaţii vestimentare pentru acest sezon".

Începând din 27 ianuarie, fanii lui David Beckham pot vota versiunea favorită a reclamei pe site-ul www.hm.com.

Trupa rock americană Red Hot Chili Peppers va cânta alături de Bruno Mars în show-ul programat în pauza finalei din acest an a Ligii Naţionale de Fotbal american - Super Bowl - care va avea loc pe 2 februarie, în oraşul New Jersey.

Posibilitatea de a cânta în pauza Super Bowl este considerată o şansă imensă pentru artiştii invitaţi, datorită uriaşei popularităţi de care se bucură acest meci de fotbal în rândul spectatorilor americani. În 2009, peste 153 de milioane de telespectatori din Statele Unite ale Americii au vizionat recitalul susţinut de trupa britanică The Who în pauza galei Super Bowl. Nume sonore precum U2, Prince şi The Rolling Stones au concertat cu ocazia acestui eveniment în ultimii ani.

La gala Super Bowl 2013, desfăşurată în luna februarie, la New Orleans, Beyonce a cântat în faţa a 73.000 de spectatori, show-ul fiind urmărit la televizor de peste 100 de milioane de americani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici