Record în arta americană: Tabloul „Marilyn” al lui Andy Warhol se vinde pentru o sumă impresionantă

  • Marilyn, cunoscută sub numele de „Shot Sage Blue Marilyn”, a fost una dintre cele 5 versiuni în diferite combinaţii de culori pe care Andy Warhol le-a pictat în 1964, la doi ani după moartea lui Marilyn Monroe.
  • Vânzarea operei reprezintă un record pentru arta americană,cumpărătorul fiind necunoscut.
481 afișări
Imaginea articolului Record în arta americană: Tabloul „Marilyn” al lui Andy Warhol se vinde pentru o sumă impresionantă

Portretul lui Marilyn Monroe, realizat în 1964 de Andy Warhol, a fost vândut cu 195 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă operă de artă americană vândută vreodată, scrie CNBS.

Preţul sugerează că piaţa de artă, cel puţin în ceea ce priveşte segmentul de vârf, rezistă în mare măsură presiunii exercitate de scăderea acţiunilor şi de creşterea ratelor dobânzilor.

Christie`s and Sotheby`s plănuiesc să vândă opere de artă în valoare de peste 2 miliarde de dolari în următoarele două săptămâni, iar preţul istoric pentru „Marylin” ar putea distruge încrederea cumpărătorilor bogaţi pentru alte opere.

Deşi este uşor sub estimarea de 200 de milioane de dolari şi mult sub preţurile de 250 de milioane până la 300 de milioane de euro la care sperau mulţi dealeri, vânzarea este considerată în continuare un vot de încredere pentru artă ca rezervă de valoare pe termen lung, în contextul unor cicluri de piaţă volatile.

Cumpărătorul nu a fost identificat.

Marilyn, cunoscută sub numele de „Shot Sage Blue Marilyn”, a fost una dintre cele cinci versiuni în diferite combinaţii de culori pe care Warhol le-a pictat în 1964, la doi ani după moartea lui Marilyn Monroe. Cu culorile sale strălucitoare şi expresia sa captivantă, portretele au devenit unele dintre cele mai iconice şi faimoase imagini ale lui Warhol. O versiune de culoare portocalie a fost vândută recent miliardarului Ken Griffin, care deţine un fond de investiţii, pentru peste 200 de milioane de dolari.

Portretele au fost realizate pe baza unei fotografii promoţionale a lui Monroe din filmul „Niagara”. Portretele au devenit şi mai faimoase atunci când, la scurt timp după ce au fost finalizate, o femeie a intrat în studioul lui Warhol din Factory cu un pistol şi a tras asupra unui teanc de patru dintre ele. Tabloul „Sage blue” a fost avariat, iar celelalte au fost reparate. Dar împuşcăturile le-au sporit farmecul şi au devenit parte din titlurile lor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici