Red Hot Chili Peppers: Nick Cave este cel mai mare compozitor în viaţă

Membrii trupei Red Hot Chili Peppers sunt de părere că Nick Cave este "cel mai mare compozitor în viaţă" şi spun că se simt inspiraţi în mod constant de acesta.

167 afișări
Imaginea articolului Red Hot Chili Peppers: Nick Cave este cel mai mare compozitor în viaţă

Red Hot Chili Peppers: Nick Cave este cel mai mare compozitor în viaţă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un interviu pentru publicaţia The Guardian, muzicienii americani au mai spus că se simt inspiraţi şi de compozitorul de muzică clasică Igor Stravinsky în ceea ce priveşte modul de lucru, informează contactmusic.com.

Basistul Flea a declarat: "Suntem norocoşi. Am făcut grămezi de bani. Puteam să stăm pe plajă şi să mâncăm burritos, dar, chiar şi când suntem supăraţi unii pe ceilalţi, stăm într-o cameră şi muncim. Igor Stravinsky stătea la pianul său zilnic. Unele zile erau mizerabile şi nevasta îl enerva - dar el rămânea în faţa pianului. La fel şi cu Nick Cave, cel mai mare compozitor în viaţă. Munceşte! Zilnic. Şi asta facem şi noi".

Nick Cave este muzician, compozitor, romancier, scenarist, pictor şi, ocazional, actor. El este cunoscut pentru succesul avut împreună cu formaţia lui, Nick Cave and the Bad Seeds, înfiinţată în 1984, care a câştigat admiraţia criticilor de specialitate datorită fascinaţiei membrilor trupei pentru rădăcinile muzicii americane. Popularitatea artistului australian a atins cote înalte în 1995, odată cu lansarea piesei "Where the Wild Roses Grow" - un duet cu Kylie Minogue -, al cărei videoclip a fost promovat şi difuzat de postul MTV.

Trupa Red Hot Chili Peppers îşi va lansa cel de-al zecelea album, "I'm With You", pe 29 august. Albumul "I'm With You", produs de un colaborator mai vechi al trupei americane, Rick Rubin, a fost precedat de lansarea unui single, intitulat "The Adventures Of Raindance Maggie", pe 18 iulie.

Noul album al trupei americane este primul material discografic după "One Hot Minute" din 1995 pe care nu apare chitaristul John Frusciante. El a părăsit trupa californiană, cu multă discreţie, în 2009, şi a fost înlocuit cu Josh Klinghoffer, în 2010. Acesta a cântat împreună cu Red Hot Chili Peppers în concertele susţinute de trupă în 2007.

Red Hot Chili Peppers este o formaţie rock americană înfiinţată la Los Angeles, în 1983. În cea mai mare parte a carierei, grupul a fost alcătuit din solistul Anthony Kiedis, chitaristul John Frusciante, basistul Michael "Flea" Balzary şi toboşarul Chad Smith. Însă John Frusciante a părăsit trupa californiană în 2009, el fiind înlocuit cu Josh Klinghoffer. Trupa Red Hot Chili Peppers a câştigat şapte premii Grammy şi a vândut peste 50 de milioane de albume în lumea întreagă, având şapte piese în Top 40 al Billboard Hot 100, din care trei au intrat în Top 10.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici