REPORTAJ: Jack White a cucerit prin talent şi naturaleţe fanii români, în concertul de la Bucureşti

Muzicianul american Jack White, câştigător a opt premii Grammy, a concertat în premieră în România, duminică seară, la complexul Romexpo din Bucureşti, şi a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că este un talent nativ, care te cucereşte de la primele sale acorduri de chitară.

779 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Jack White a cucerit prin talent şi naturaleţe fanii români, în concertul de la Bucureşti

REPORTAJ: Jack White a cucerit prin talent şi naturaleţe fanii români, în concertul de la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Câteva mii de persoane s-au adunat duminică seară, în Pavilionul Central al Romexpo, pentru a asista la concertul lui Jack White. Având în vedere că Jack White, unul dintre cei mai talentaţi şi importanţi artişti în momentul de faţă la nivel internaţional, a cântat în premieră în România, era totuşi de aşteptat să fie întâmpinat de un public şi mai numeros.

Însă publicul a fost la înălţimea aşteptărilor şi l-a apreciat pe Jack White încă de la prima sa apariţie pe scenă, care a avut loc puţin după ora 20.30, când au fost prezentate regulile show-ului. Astfel, spectatorii au fost rugaţi să nu folosească gadget-uri de niciun fel cu scopul de a filma sau de a face fotografii în timpul concertului.

"Bună seara, Bucureşti. Vă mulţumesc că aţi venit", a spus Jack White, în aplauzele mulţimii, precizând că îşi doreşte ca publicul "să fie parte" a acestui show rock live şi nu doar să îl filmeze.

A urmat un tur de forţă al lui Jack White, care a inclus şi melodii de pe noul album al artistului, "Lazaretto", dar şi de pe materialele discografice ale trupei The White Stripes, al cărei chitarist şi solist a fost acesta.

Publicul a izbucnit în aplauze încă de la primele acorduri de chitară ale lui Jack White şi a cântat alături de el piese precum "Lazaretto", "Would You Fight For My Love?", "Hotel Yorba", "Top Yourself", "I'm Slowly Turning Into You", "Three Women", "You Don't Know What Love Is (You Just Do As You're Told)".

Cea mai apreciată melodie a fost, cum era şi de aşteptat, "Seven Nation Army", pe care publicul a cântat şi aplaudat continuu. Această piesă a fost cea care a şi încheiat, în jurul orei 22.15, concertul lui Jack White de la Bucureşti.

Totodată, Jack White a arătat şi în concertul susţinut în premieră în România afecţiunea sa pentru culori. Astfel, şi de această dată au predominat, la fel ca în cele mai recente prestaţii ale sale, inclusiv cele din turneul "Lazaretto", luminile albastre electrizante, show-ul său de la Romexpo remarcându-se atât prin stilul original, cât şi prin ambianţa misterioasă.

Nu în ultimul rând, Jack White a încercat în timpul concertului de la Bucureşti să fie natural şi apropiat de public, chiar dacă uneori comentariile sale nu au fost foarte uşor de desluşit, din cauza ritmurilor tari ale chitarei sale electrice.

Cântăreţul i-a întrebat de mai multe ori pe spectatori, pe parcursul celor aproape două ore de concert, dacă se simt bine şi dacă sunt alături de el. Şi nu a uitat să le facă o bucurie şi româncelor, precizând că majoritatea sunt cu adevărat frumoase.

De asemenea, înainte de a părăsi scena, Jack White le-a transmis românilor dragostea sa. "Dumnezeu să vă binecuvânteze", au fost ultimele cuvinte ale artistului înainte de a părăsi scena, în aplauzele spectatorilor.

În deschiderea concertului lui Jack White de la Bucureşti a cântat Omul cu Şobolani, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din România.

Concertul pe care Jack White l-a susţinut în Bucureşti a făcut parte din turneul de promovare a noului său album, fiind organizat de Phoenix Entertainment.

Cel mai recent album al lui Jack White, "Lazaretto", lansat pe 10 iunie, a debutat pe primul loc în topul Billboard 200 şi s-a vândut în peste 140.000 de exemplare în prima săptămâna de la apariţie. Încă din aprilie, nonconformistul chitarist, compozitor şi producător de muzică a încântat milioane de fani atât la festivalurile la care a fost headliner - printre care se numără şi Music Midtown din Atlanta, Bonnaroo din Manchester, Glastonbury şi iTunes Festival -, cât şi la concertele sold-out pe care le-a susţinut în numeroase oraşe din Statele Unite ale Americii şi Europa de vest.

Jack White, născut pe 9 iulie 1975, este un muzician american, producător muzical şi actor. Jack a fost chitaristul şi solistul trupei The White Stripes, alături de care a lansat şase albume - "The White Stripes", "De Stijl", "White Blood Cells", "Elephant", "Get Behind Me Satan" şi "Icky Thump", înainte ca formaţia să se destrame, în februarie 2011. Membru fondator al duoului The White Stripes, acesta a reuşit să cucerească fanii prin nonconformism, naturaleţe şi un stil eclectic care combină elemente de blues, rock şi punk. Divorţul său de Megan White a dus la destrămarea The White Stripes, iar Jack White şi-a început cariera solo, de această dată într-o formula diferită, mereu reinventându-se şi explorând noi dimensiuni ale muzicii sale.

White a apărut în filmele "Cold Mountain" (2003), "Coffee and Cigarettes" (2003), "The Fearless Freaks" (2005) şi "Calcă apăsat: Povestea lui Dewey Cox/ Walk Hard: The Dewey Cox Story" (2007). De asemenea, el a fost unul dintre muzicienii prezentaţi în documentarul "It Might Get Loud" (2008), despre chitara electrică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici