REPORTAJ - Oglindă a unor vremuri trecute: O fostă profesoară din Harghita are o colecţie de peste o sută de ii, unele vechi de un secol - FOTO

O fostă profesoară din Subcetate, judeţul Harghita, are o colecţie de peste o sută de cămăşi populare unicat din zona Mureşului Superior, unele cusute cu migală, la începutul secolului trecut, la lumina lămpii cu petrol, oglindă a vremurilor mai vesele sau mai triste trăite de oamenii locului.

5101 afişări
Imaginea articolului REPORTAJ - Oglindă a unor vremuri trecute: O fostă profesoară din Harghita are o colecţie de peste o sută de ii, unele vechi de un secol - FOTO

REPORTAJ - Oglindă a unor vremuri trecute: O fostă profesoară din Harghita are o colecţie de peste o sută de ii, unele vechi de un secol - FOTO

Subcetate - comuna Dumitrilor

Comuna Subcetate este una dintre cele mai vechi aşezări de pe Mureşul Superior şi se întinde pe 5.111 hectare în nordul judeţului Harghita. Acolo, trăiesc astăzi în jur de două mii de suflete, risipite în satele Subcetate, Câlnaci, Filpea şi Duda.

Potrivit documentelor din Arhivele Statului, în secolul al XVIII-lea, localitatea era o comună de sine stătătoare, "cu jude, birău (primar - n.r.) şi jurat”, aleşi anual, cu biserică şi cu şcoală, iar inventarele din anul 1773 arată că aşezarea era formată din 32 de familii de iobagi.

Întreaga populaţie era românească, având nume de familie Cotfas, Dobrean, Gafton, Muscă, Pop, Rus, Ţăranu, Urzică sau Văscan.

Până în anul 1848, Subcetate a fost o proprietate seniorială scutită de orice sarcini de vasalitate şi a aparţinut familiei contelui Lazar din Lăzarea.

De sute de ani, localnicii se ocupă cu agricultură de subzistanţă, cu prelucrarea lemnului şi cu comerţul.

Comuna a fost supranumită "a Dumitrilor”, pentru că un sfert din populaţia acesteia poartă numele Sfântului. Potrivit tradiţiei, primul născut este botezat Dumitru sau Dumitra, iar familiile în care nu există un astfel de prenume se pot număra pe degete.

Portul popular în zona Mureşului Superior

În iernile lungi şi aspre care s-au scurs odată cu secolele în Harghita, pe lângă celelalte treburi zilnice, torsul lânii, ţesutul pânzei din in şi cânepă şi cusutul erau preocupările de bază ale femeilor. Fiecare fată de la ţară trebuia să deprindă din copilărie aceste îndeletniciri indispensabile în viitoarea ei viaţă de familie, de după măritiş.

Din mâinile lor au ieşit veşminte de o frumuseţe aparte şi obiecte care au împodobit casele ţărăneşti de altădată: covoare, lipideie (cuverturi - n.r.), verinci (cearşafuri - n.r), perdele şi ştergare.

Portul popular era, de departe, creaţia asupra căreia femeile din zona Topliţei se aplecau cu sufletul, cu iubirea nemăsurată pentru viaţă, pentru persoanele dragi şi cu adâncă credinţă.

Doina Dobreanu, profesoară pensionară din Subcetate, monografistă şi colecţionară de piese de costum popular românesc din zona Mureşului Superior susţine că portul tradiţional păstrează încă "elementele fundamentale ale portului dacilor imortalizaţi pe metropole şi pe monumentul de la Adamclisi şi pe Coloana lui Traian de la Roma”.

"Structura fundamentală, liniile de croi ale costumului dacic şi sobrietatea lui le găsim şi în costumul popular din zona noastră. Trecerea timpului l-a făcut doar mai somptuos, mai plin de culoare şi mai graţios”, a argumentat colecţionara.

Femeile din zona Mureşului Superior purtau cămaşă cu poale lungi şi prigitoare (învelitoare purtată peste fustă, fotă - n.r.) ţesute din fire subţiri trase din lâna de oaie şi învârsate cu negru, bleumarin, vişiniu şi verde. Îşi încingeau mijlocul cu brâu, iar deasupra îmbrăcau sumane şi pieptare. În zilele de lucru purtau opinci şi de sărbători ghete sau pantofi, iar capul şi-l acopereau cu năframe sau chindee (ştergare albe - n.r.). Unele costume se păstrează şi sunt îmbrăcate de localnici la marile sărbători.

Bărbaţii purtau cămaşă albă din pânză de casă, largă la poale şi cu 20 de centimetri mai scurtă de genunchi, cu mâneci drepte şi largi şi cu guler îngust cusut cu motive geometrice, iţari vara (pantaloni ţărăneşti lungi, strâmţi şi încreţiţi pe picior) şi iarna cioareci, suman din pănură (ţesătură) groasă de lână, cojoc lung din piei de oaie şi pieptar. Ţinuta era întregită de brâul din piele şi de pălărie vara, iar iarna de cuşma cu vârful aplecat pe o parte.

O colecţie impresionantă, cu exponate unicat

Doina Dobreanu povesteşte că apropierea pensionării a impulsionat-o să îşi găsească o pasiune, care avea să înlocuiască activitatea didactică şi să îi umple timpul. S-a decis să facă o colecţie de modele de cusături şi de ţesături artistice din Subcetate, pe care să le publice într-o carte şi a pornit prin sat, să caute eşantioane vechi.

"La un moment dat, m-am dus la o bătrânică, avea peste 80 de ani şi mi-a zis: «eu nu păstrez din astea (eşantioane – n.r.), dar îţi dau o cămaşă, că tot am două la un fel, una de la sora mea şi una a mea. Cu una vreau să mă înmormântez - ceea ce a şi făcut - şi una ţi-o dăruiesc». Şi aşa m-am ales cu prima cămaşă din colecţie”, a relatat Doina Dobreanu.

Primei piese din colecţie i s-au alăturat cămăşile de familie, care au aparţinut bunicilor, mamei, tatălui şi cele purtate în copilărie de fosta profesoară. Următoarele le-a adunat anevoios, într-un deceniu, pentru că sătenii din cătunele mai puţin umblate de pe Mureşul Superior ţin, încă, la obiceiuri şi se despart greu de bunurile moştenite. Unele le-a cumpărat, pe altele le-a primit pentru o căruţă de lemne, iar câteva i-au fost oferite gratuit, de obicei bluze uitate în poduri, neîngrijite şi roase de şoareci. Le-a recondiţionat cu grijă pe fiecare în parte şi acum colecţia numără peste o sută de piese, creaţii unicat prin particularităţile ornamentale care etalează mii de modele şi de îmbinări armonioase de culori, rod al imaginaţiei fără de margini a celor care le-au plăsmuit.

Sunt cămăşi de vară, de iarnă, din pânză de casă sau din borangic, toate „cămăşi de mândrit” (de sărbătoare - n.r) reprezentative pentru zona de nord a judeţului Harghita, o zonă etnografică de interferenţă între Transilvania şi Moldova.

"Ce ne desparte de Bucovina? Munţii Călimani, unde se întâlneau unii de ici şi alţii de colo la Neiade şi s-au mai căsătorit, iar fetele s-au dus după soţ cu portul şi zestrea lor. Unde mai pui că în perioada Războaielor Mondiale oamenii au pribegit dintr-o zonă în alta şi au dus cu ei costumele şi cusăturile din părţile natale. Aşa au apărut la noi cămăşile cu altiţă adăugită ca în Moldova, cu şire pe mâneci ce pornesc de la umăr şi curg spre fodori (volanele de la mâneci - n.r) şi decorate cu lunceţ (ornament pe muchiile încreţiturilor - n.r) sau cusăturile cu fire trase de tip nemţesc ale saşilor care au trăit în zona Reghinului, care astăzi nu mai apar pe nicio ie sau obiect de decor din gospodării, ori penele peste cot, model specific din Bistriţa-Năsăud”, explică Doina Dobreanu.

În portul de munte, specific zonelor friguroase, cum este Harghita, unde rar se poate umbla fără pieptar - cu excepţia scurtei veri - mânecile cămăşilor sunt cele mai bogat ornamentate. Femeile au brodat zeci de mii de modele, diferite din punct de vedere cromatic, ornamental şi al croiului.

Majoritatea pieselor din colecţie sunt cămăşi de duminică şi de sărbătoare pentru fete, purtate înainte de măritat, care s-au păstrat tocmai pentru că, după căsătorie, acestea se puneau cu grijă în lăzile de zeste.

Ajunse neveste, femeile îşi făceau altele, mai discret ornamentate, dar deosebit de elegante, pe care le îmbrăcau numai la ocazii deosebite: de Rusalii, la Paşte şi la sărbătorile mari, eventual la o nuntă în familie.

"Cămaşa aceasta am primit-o de la o bătrână, a fost făcută anume pentru cununia ei de aur, din 1936. Şi-a făcut o cămaşă nouă, pentru vârsta ei, pentru care a ales o cusătură deasă, rafinată, dar fără să şocheze. Nu s-a îmbrăcat cu cea de fată, pentru că femeile aveau demnitatea lor, la 65 de ani nu te îmbrăcai ca la 16. Chiar dacă era cămaşa în starea cea mai bună, a rămas de amintire”, a povestit fosta profesoară.

Cămăşile de nuntă, pentru mireasă şi pentru mire, sunt impresionante, pe măsura evenimentului care trebuia să aibă loc, conform credinţei stămoşeşti, o singură dată în viaţă.

"Părinţii mei au avut costume la fel, cămaşa de nuntă a tatălui şi a mamei au fost ormanentate cu aceleaşi motive, au fost cusute în 1948 şi ei s-au căsătorit în 1949. Sunt cusute cu acul pe fir, pe dos, milioane de împunsături cu acul realizate cu multă răbdare şi meticulozitate. În luni de zile se poate face o astfel de cămaşă”, a relatat pensionara.

Femeile necăjite şi văduvele cu copii se "înhămau", de obicei, la o asemenea îndeletnicire. La lumina lămpii cu petrol sau cu gaz lampant, migăleau straiele pentru bani sau pentru mâncare. Lucrau aproape o jumătate de an, în lunile de iarnă, niciodată vara, când erau ocupate cu munca la câmp.

În vatra satului, puţine persoane au avut şansa să meargă la şcoli, să se ridice, dar creatori de geniu au existat întotdeauna.

"La ţară nu au trăit numai proşti, aveau cultură mai puţină, dar aveau tradiţie, aveau viaţă spirituală şi, nu în ultimul rând, o viaţă mai liniştită. Oamenii aceia erau liberi în felul lor, mintea lor, gândirea lor era liberă, poate pe câmp, acolo, secerând, femeile îşi imaginau cum să coasă o cămaşă sau cum să se pregătească pentru nuntă. Aveau simţul culorilor, al proporţiilor şi, câteodată, eu mai că aş zice că nu sunt făcute de o ţărancă. Sunt prea frumoase”, a apreciat fosta profesoară.

În colecţie pot fi văzute cămăşi cusute între anii 1900 şi 1925, în stilul bătrânesc de munte, cu cusături monocrome, şi cămăşi cusute şi purtate în perioada interbelică, pe care contextul istoric şi-a lăsat amprenta.

"Se şi vede pe ele contextul istoric în care au fost create, de speranţă de liberalizare, sunt foarte vesele. Pe unele a fost brodat tricolorul: cusătura cu roşu, paietele cu galben, mărgelele cu albastru. A existat efervescenţa aceea din preajma Unirii, este vizibilă pe cămăşi”, a explicat femeia.

Pe cămăşile cusute în anii celui de-al Doilea Răboi Mondial, prezente în colecţie, nenorocirile, neajunsurile şi durerea au aşternut ornamente simple, cusute cu negru, iar în deceniile care au urmat, cămăşile ţesute cu alesătură nu se mai foloseau decât în zilele de sărbătoare, ocazional.

"O femeie mi-a apus, o dată: «Apăi, doamnă, câte cămăşi ai acolo, te poţi îmbrăca cu oricare». Dar nu, eu nu mă îmbrac cu cămăşile din colecţie, că nu vreau nimeni să spună că aia e cămaşa de la mine sau de la bunica. Eu am o singură cămaşă, care mi se potriveşte şi o admir; este cămaşa bunicii mele”, adaugă femeia.

Colecţia de veşminte populare, "revolta” fostei profesoare "împotriva destinului”, care i-a răpus unicul fiu.

"Am asistat, neputincioasă, la dezastrul acesta (incendiul de la Clubul Colectiv din Bucureşti - n.r.), cât am putut, că nu mă lasă inima să mă uit la părinţii obligaţi să îşi înmormânteze copilul. E o durere infinită, care te marchează pentru toată viaţa… Ştiu asta, şi eu mi-am înmormântat copilul, în 1992. Asta este forma mea de luptă, înţelegeţi? Nu poţi să te gândeşti mereu la durere, trebuie să te reinventezi, să cauţi o altă cale să supravieţuieşti. Plângi până ţi se usucă ochii şi cauţi soluţii. E revolta mea împotriva destinului colecţia acesta, tot ce vedeţi aici! Cărţile au devenit copiii mei, familia mea, ele mă vor păstra în memoria colectivă”, a mărturisit, lăcrimând, Doina Dobreanu.

Dorinţa ei este ca întreaga colectie de cămăşi, cu o valoare etnografică inestimabilă, să fie predată, după ce nu va mai fi, "unui muzeu mare”, împreună cu alte podoabe ale costumului popular specific zonei Subcetate şi obiecte cusute care au ornamentat "paradisul” copilăriei sale, păstrate, acum, în lăzile de zeste ale familiei, mărturii ale unei civilizaţii pe cale să apună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici