Robert Redford s-a recăsătorit

Actorul şi regizorul american Robert Redford, în vârstă de 71 de ani, s-a căsătorit, sâmbătă, la Hamburg, cu logodnica sa Sibylle Szaggars, o pictoriţă în vârstă de 52 de ani, originară din acest oraş-port din nordul Germaniei, potrivit cotidianului Hamburger Abendblatt.

3277 afișări
Imaginea articolului Robert Redford s-a recăsătorit

Robert Redford s-a recăsătorit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ceremonia a fost una intimă, la ea participând membrii celor două familii şi doar 30 de invitaţi, şi a avut loc într-un hotel din Hamburg, potrivit cotidianului citat. Contactată de AFP, conducerea hotelului în care a avut loc această ceremonie a refuzat să confirme informaţia.

Robert Redford şi noua lui soţie intenţionează să organizeze o ceremonie mai fastuoasă în luna septembrie, în Mexic, potrivit aceleiaşi publicaţii germane.

Actorul are o relaţie cu Sibylle Szaggars, o artistă în vârstă de 52 de ani, din 1996. Cuplul locuieşte la o fermă ecologică imensă situată în Utah, într-o mică staţiune montană, Sundance, cumpărată de actor.

Redford şi prima sa soţie, Lola Van Wagenen, au divorţat în 1985, însă pentru că actorul ştie să-şi protejeze bine intimitatea acest lucru nu a fost confirmat decât zece ani mai târziu.

Actorul şi Lola Van Wagenen au un fiu, Jamie, în vârstă de 46 de ani, şi două fiice, Shauna, în vârstă de 48 de ani, şi Amy, în vârstă de 38 de ani. Cei doi au mai avut un fiu, Scott, care a murit din cauza sindromului morţii subite a sugarului.

Redford a fost unul dintre cei mai mari actori ai anilor '60 - '70, iar unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din "Butch Cassidy and the Sundance Kid", film în care a jucat alături de Paul Newman. El şi-a numit, de altfel, ferma după numele personajului său din film.

O bună parte din activitatea actorului-regizor este dedicată Institutului Sundance, înfiinţat în 1981, care are ca scop sprijinirea şi dezvoltarea scenariştilor şi regizorilor în afirmare, care dovedesc potenţial. Acelaşi institut organizează anual un festival al noii cinematografii independente.

Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind în prezent un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul "Ordinary People" i-a adus premiul Oscar pentru regie, câştigând, totodată, Oscarul pentru cel mai bun film.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici