Romaniţa Iovan divorţează

Creatoarea de modă Romaniţa Iovan a introdus, la sfârşitul săptămânii trecute, la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 o cerere prin care solicită desfacerea căsătoriei de pilotul Adrian Iovan.

2897 afișări
Imaginea articolului Romaniţa Iovan divorţează

Romaniţa Iovan divorţează (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Primul termen în procesul de divorţ al soţilor Iovan va avea loc în 11 noiembrie.

Contactată de MEDIAFAX, Romaniţa Iovan a confirmat că a intentat divorţ, precizând că nu vrea să comenteze mai mult, pentru că este o problemă personală.

Cuplul Iovan are un băieţel, Albert, de doi ani.

Familia Romaniţei Iovan a ajuns pe prima pagină a ziarelor în urma scandalului legat de moartea lui Florin-Bogdan Iancu. Tânărul a fost împuşcat de Adrian Iovan, în noaptea de 5 spre 6 octombrie 2005, cu o armă de vânătoare. Iancu avea 27 de ani şi fusese condamnat de mai multe ori la închisoare pentru furt. El intrase în casa familiei Iovan pentru a fura.

În februarie 2006, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Adrian Iovan, considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legale cu privire la legitima apărare. O lună mai târziu, procurorul Andreea Şerbănoiu, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, care a stabilit că soţul Romaniţei Iovan a acţionat în legitimă apărare atunci când l-a împuşcat pe hoţul care a pătruns în locuinţa sa, şi-a cerut detaşarea, ea fiind transferată la Parchetul Judecătoriei Sibiu.

În decembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a menţinut decizia de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Adrian Iovan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici