Ronnie Wood s-a internat într-o clinică de dezintoxicare (Video)

Ronnie Wood, chitaristul trupei Rolling Stones, celebru pentru problemele sale legate de dependenţa de alcool, s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, a anunţat, miercuri, purtătorul său de cuvânt.

42 afișări
Imaginea articolului Ronnie Wood s-a internat într-o clinică de dezintoxicare (Video)

Ronnie Wood s-a internat într-o clinică de dezintoxicare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În urma unei lungi lupte a lui Ronnie cu alcoolul, acesta s-a internat într-o clinică de dezintoxicare", a declarat purtătorul său de cuvânt.

"Familia şi prietenii săi spun că doreşte să fie ajutat şi aşteaptă cu nerăbdare să se refacă", a adăugat acesta.

Ronnie s-a internat într-o clinică de dezintoxicare după ce, timp de zece zile, a dispărut de acasă cu o chelneriţă rusoaică, Ekaterina Ivanova, în vârstă de 20 de ani.

Soţia lui Wood, Jo, i-ar fi dat cântăreţului un ultimatum, spunându-i că, dacă nu se întoarce acasă, va divorţa, potrivit unor surse apropiate cuplului.

Aceasta şi-a exprimat temerile în legătură cu starea de sănătate a chitaristului: "Bea foarte mult - cam două sticle de vodcă pe zi".

Wood, în vârstă de 61 de ani, s-a alăturat trupei Rolling Stones în 1975, înlocuindu-l pe Mick Taylor.

El este, de asemenea, un pictor apreciat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici