Şapte figuri feminine emblematice din al Doilea Război Mondial. Tu le ştii? FOTO

  • Femeile au luptat cot la cot cu bărbaţii în războaie. Unele s-au remarcat prin sacrificiul lor şi au rămas figuri emblematice, dar mai puţin cunoscute.
  • Autoarea Tara Moss dezvăluie în revista Ms. cine au fost persoanele reale care au inspirat-o în scrierea noului său roman, „The War Widow”, făcându-ne cunoscute faptele uimitoare ale unor femei în perioada celui de-al doilea război mondial.
  • O prezentare succintă a doar şapte dintre aceste eroine te va convinge că faptele şi sacrificiile lor merită să fie cunoscute cel puţin la fel de mult ca cele ale omologilor lor de gen masculin.
4172 afișări
Imaginea articolului Şapte figuri feminine emblematice din al Doilea Război Mondial. Tu le ştii? FOTO

Eroine din al Doilea Război Mondial FOTO Colaj foto msmagazine

În aceste vremuri de nelinişte şi schimbări, avem nevoie mai mult ca oricând de modele în situaţii critice. Există în acest sens atât de multe figuri feminine exemplare din perioada celui de-al doilea război mondial, pe care le cunoaştem prea puţin sau despre care poate nu am auzit.

În noul său roman, „The War Widow”, Tara Moss îşi plămădeşte personajele inspirându-se din viaţa unor femei cu caracter integru din timpul celui de-al doilea război mondial, care au respins prejudecăţile înrădăcinate în societatea de atunci, legate de handicapuri, gen, rasă şi religie şi au realizat fapte incredibile.

 

Florence Finch

 

Până la moartea sa, acum trei ani, nimeni din afara familiei ei nu a ştiut că Florence Finch este o veterană cu înalte decoraţii militare – a primit Medalia Libertăţii în anul 1947, cea mai mare distincţie a SUA care se poate acorda unui civil.

Finch, fiica unui tată american născut în Filipine şi a unei mame filipineze, lucra ca stenograf pentru cartierul general al serviciilor secrete din Manila, când a căzut în mâinile japonezilor. A convins forţele de ocupaţie că este filipineză şi a primit un loc de muncă la distribuirea bonurilor de benzină, deviind rezervele de combustibil şi sabotând transporturile japoneze.

Mai târziu, a făcut contrabandă cu mâncare pentru prizonierii americani înfometaţi până când a fost prinsă de armata japoneză. A fost torturată şi închisă într-o celulă de 0,60 m/ 1, 20 m. În ciuda faptului că a fost torturată cu şocuri electrice, Finch a refuzat să vorbească. A supravieţuit, dar a fost condamnată la muncă silnică, iar când, în cele din urmă, trupele americane au eliberat-o, pe 10 februarie 1945, Finch cântărea doar 36,2 kilograme.

 

Virginia Hall

 

Virginia Hall a lucrat în Franţa aflată sub ocupaţie germană ca agent britanic de spionaj. Înainte de război Hall şi-a pierdut partea inferioară a piciorului într-un accident de vânătoare. Pentru francezi, Hall a fost „la dame qui boite” – doamna care şchiopătează – iar pentru germani, „Artemis”, „cea mai periculoasă dintre spionii Aliaţilor”.

Printre altele, a lucrat sub acoperire ca jurnalist american, planificând şi organizând mişcări de rezistenţă, iar mai târziu a lucrat mai ales singură, ca operator de transmisiuni. Când a fost încolţită de nazişti, în 1942, a traversat munţii Pirinei pe jos, prin zăpadă, timp de trei zile. A fost cea mai decorată femeie civil din al doilea război mondial, şi una dintre primele femei care au lucrat pentru CIA.

 

Jane Vialle

 

Jane/Jeanne Vialle s-a născut în Republica Congo, dar a crescut în Franţa. A lucrat ca jurnalist când a izbucnit al doilea război mondial şi în 1940 s-a alăturat rezistenţei franceze, adunând informaţii despre mişcările naziste din Franţa. În 1943 a fost arestată la Marsilia şi acuzată de trădare. Procurorul francez de la Vichy a declarat că mesajele ei au fost atât de bine codificate, încât naziştii nu le-au putut descifra.

Vialle a fost trimisă într-un lagăr de concentrare, iar mai târziu într-o închisoare pentru femei. După război a devenit membră a Senatului francez, fiind o susţinătoare fermă a drepturilor femeilor şi fetelor, iar în 1948 a fondat Asociaţia Femeilor din Uniunea Franceză pentru a încuraja şi sprijini educaţia fetelor din coloniile Franţei.

 

Lee Miller

 

Fost model Vogue şi muză a suprarealismului, Lee Miller, originară din New York, a fost un fotograf realizat şi corespondent de război în timpul celui de-al doilea război mondial. Miller a asistat la multe lupte, redând unele dintre cele mai convingătoare şi importante imagini din război, fotografiind grămezi de cadavre pe câmpurile de luptă şi supravieţuitori scheletici din lagărele de concentrare Dachau şi Buchenwald, care au şocat lumea.

Ea a fost, de asemenea, unul dintre puţinii martori ai exploziei unei bombe cu  NAPALM, deşi fotografiile ei au fost cenzurate şi interzise până după război.

 

Noor Inayat Khan

 

­Noor Inayat Khan, cunoscută şi sub numele de Nora Baker, sau după numele ei de cod, „Madeleine”, s-a născut la Moscova într-o familie nobilă de musulmani indieni şi a crescut în Anglia şi Franţa. A fost prima femeie operator radio pentru Marea Britanie din Franţa ocupată şi prima musulmană eroină de război.

Pacifistă, influenţată de învăţăturile lui Ghandi, Noor a vrut să slujească, dar nu a vrut să omoare pe nimeni. Ea a simţit că voluntariatul periculos în care s-a implicat a fost cel mai bun mod în care, servind britanicilor, putea îmbunătăţi statutul indienilor în Imperiu.

În Franţa, Noor a fost capturată de germani, interogată şi torturată şi a încercat să scape de două ori. După a doua încercare a fost ţinută izolată în cătuşe timp de 10 luni, după care a fost deportată şi executată în lagărul de exterminare de la Dachau. Se spune că ultimul ei cuvânt a fost „Liberté”.

A fost decorată post-mortem cu ordinul George Cross, cea mai înaltă decoraţie civilă din Marea Britanie.

 

Josephine Baker

 

Dansatoare, actriţă şi cântăreaţă franceză de origine americană, Josephine Baker s-a folosit de popularitatea ei la Paris în anii '40, susţinând prin acţiuni de spionaj Rezistenţa franceză.

Printre metodele ingenioase pe care le folosea se numără şi trimiterea de secrete militare din Franţa ocupată de nazişti în Anglia, prin mesaje scrise cu cerneală invizibilă pe partiturile ei. Petru activitatea sa a primit Croix de Guerre şi Lègion d'honneur.

Baker s-a întors mai târziu, după război, în SUA şi a continuat să sprijine activ Mişcarea pentru Drepturile Civile, participând la demonstraţii şi boicotând cluburile şi sălile de concerte segregaţioniste, susţinând că, dacă afro-americanii nu vor putea participa la spectacolele ei, ea nu va cânta.

 

Nancy Wake

 

Cunoscută de nazişti sub numele de „Şoarecele alb”, Nancy Wake s-a născut în Noua Zeelandă, având origine engleză şi maori, şi a crescut în Australia.

Wake s-a alăturat în 1940 mişcării de rezistenţă din Franţa în calitate de curier, aducând mesaje şi mâncare grupurilor clandestine, adăpostind aviatorii aliaţi şi cumpărând o ambulanţă pentru a ajuta refugiaţii care fugeau din calea înaintării nemţilor. În cele din urmă, activitatea ei a devenit prea cunoscută şi a fost forţată să fugă în Anglia, dar soţul ei, de origine franceză, a fost capturat şi executat.

În ciuda morţii soţului ei, Wake, s-a alăturat Executivului britanic pentru Operaţiuni Speciale, care lucra cu Rezistenţa Franceză. A fost antrenată în spionaj, fabricarea bombelor şi în lupta corp la corp şi în final s-a paraşutat în sudul Franţei, unde avea grijă ca grupurile de rezistenţă de acolo să fie bine înarmate şi echipate.

Printre alte fapte, ea a mers cu bicicleta aproape 500 de km dincolo de punctele de control naziste pentru a livra un raport, a fost implicată într-o luptă şi a ucis o santinelă SS cu mâinile goale.

După război, a primit Medalia „George” de la Regatul Unit, Medalia Libertăţii din partea Statelor Unite şi Légion d'honneur din partea Franţei şi medalii de recunoaştere din partea Australiei şi Noii Zeelande, devenind cea mai decorată femeie soldat a forţelor aliate din al doilea război mondial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici