Şase mari studiouri de film de la Hollywood furnizează conţinuturi pentru o nouă platformă video

Şase mari studiouri de film de la Hollywood, printre care Paramount, Sony Pictures şi Universal Pictures, au semnat un acord potrivit căruia vor furniza conţinuturi unei noi platforme online, încercând astfel să diminueze impactul descărcării ilegale de conţinuturi, informează site-ul warc.com.

328 afișări
Imaginea articolului Şase mari studiouri de film de la Hollywood furnizează conţinuturi pentru o nouă platformă video

Şase mari studiouri de film de la Hollywood furnizează conţinuturi pentru o nouă platformă video

Platforma Movieclips.com, care cuprinde circa 12.000 de extracte din peste 1.200 de filme, le permite utilizatorilor să partajeze aceste conţinuturi cu prietenii lor de pe reţelele sociale Facebook sau Twitter. Totodată, de pe această platformă, utilizatorii sunt redirecţionaţi către site-uri de unde pot închiria sau cumpăra DVD-uri cu filmele lor preferate.

Studiourile de film care colaborează cu platforma Movieclips.com sunt 20th Century Fox, Metro-Goldwyn-Mayer, Paramount, Sony Pictures, Universal Pictures şi Warner Bros.

Site-ul a fost înfiinţat cu ajutorul unor companii partenere precum Amazon şi Apple. Modelul de business al platformei se bazează pe veniturile din publicitate şi pe comisioane venite din vânzările înregistrate de site-urile de retail partenere.

Potrivit lui Zach James, CEO al companiei, noul serviciu poate aduce beneficii importante industriei de film, care trece printr-o perioadă de schimbări importante şi înregistrează scăderi ale veniturilor.

"Unul dintre motivele pentru care studiourile au acceptat acest parteneriat constă în faptul că site-ul încurajează utilizatorii să cumpere filmele. Scopul nostru pentru anul viitor este să oferim o experienţe rafinată, dar şi interactivă pentru utilizatori", a mai spus James.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici