Scarlett Johansson vrea să-şi lanseze cel de-al doilea album (Video)

Actriţa americană Scarlett Johansson a declarat că intenţionează să înregistreze cel de-al doilea album al său, după "Anywhere I Lay My Head", lansat în primăvara lui 2008, noul material urmând să conţină fie piese originale, fie coveruri ale unor piese de Leonard Cohen, relatează rollingstone.com.

12 afișări
Imaginea articolului Scarlett Johansson vrea să-şi lanseze cel de-al doilea album (Video)

Scarlett Johansson vrea să-şi lanseze cel de-al doilea album (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Albumul de debut al lui Johansson, "Anywhere I Lay My Head", a conţinut 10 coveruri după piese ale lui Tom Waits şi o melodie originală, iar părerile criticilor au fost împărţite.

Johansson a declarat că pentru al doilea album este tentată să îşi compună singură piesele, iar această declaraţie a actriţei americane a făcut ca mass-media de profil să spună că sursa ei de inspiraţie va fi căsătoria ei cu actorul Ryan Reynolds, fostul logodnic al cântăreţei Alanis Morissette.

"Nu cred că va fi un album de coveruri, va fi mai degrabă un proiect în care va trebui să mă împlic foarte mult", a declarat Johansson pentru MTV. Actriţa a realizat deja o astfel de încercare în trecut, când a compus singură piesa "Song For Jo", de pe albumul "Anywhere I Lay My Head".

Dacă al doilea album al ei va fi, totuşi, unul de coveruri, el va conţine, probabil, preluări ale unor piese semnate de Leonard Cohen, pentru care Johansson şi-a exprimat de mai multe ori admiraţia în trecut.

Actriţa Scarlett Johansson, în vârstă de 23 de ani, a devenit celebră cu rolul său din filmul "Îmblânzitorul de cai" (1998), consolidându-şi statutul de star cu partituri precum cele din "Rătăciţi printre cuvinte", pentru care a câştigat premiul BAFTA, sau "Fata cu cercel de perlă".

Scarlett Johansson - "Falling Down"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici