Sean Penn a renunţat pentru a doua oară la divorţ

Actorul american Sean Penn a renunţat pentru a doua oară la divorţ, la doar câteva săptămâni după ce a iniţiat procedura de separare legală de soţia sa, actriţa Robin Wright Penn.

19 afișări
Imaginea articolului Sean Penn a renunţat pentru a doua oară la divorţ

Robin Wright şi Sean Penn (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La doar câteva săptămâni după ce a declarat că se va separa legal de soţia lui, actriţa Robin Wright Penn, după un mariaj de 13 ani, invocând diferende ireconciliabile, Sean Penn şi-a retras cererea de separare depusă la tribunalul din Marin County, din apropiere de San Francisco, potrivit New York Daily News.

"A fost o greşeală arogantă", a declarat Sean Penn pentru publicaţia americană.

Aceasta nu a fost prima tentativă a cuplului de a divorţa. În decembrie 2007, Sean Penn şi Robin Wright Penn au iniţiat procedura de divorţ, dar, după câteva luni s-au împăcat şi au renunţat la acţiunea depusă în justiţie.

Cei doi actori au împreună doi copii, în vârstă de 18, respectiv 15 ani.

Separarea legală este un proces prin care un cuplu căsătorit poate să îşi oficializeze de facto despărţirea, cei doi rămânând în continuare căsătoriţi. Un cuplu poate să obţină separarea legală ca o alternativă la divorţ, în cazul în care există considerente morale sau religioase care îi împiedică să divorţeze. Separarea legală nu conduce în mod automat la divorţ: este posibil ca cei doi să se împace, iar în acest caz, ei nu trebuie să facă nimic pentru a rămâne căsătoriţi. În schimb, dacă nu reuşesc să treacă peste neînţelegeri şi doresc să divorţeze, atunci cei doi foşti parteneri de cuplu trebuie să depună actele oficiale pentru divorţ.

Sean Penn, în vârstă de 48 de ani, are în spate o longevivă carieră şi a câştigat premiul Oscar pentru rolul din filmul "Mystic River", în 2003. El a debutat, de asemenea, ca regizor, în 2007, cu drama "Into the Wild", foarte apreciată de critici. El a câştigat al doilea premiu Oscar din carieră în februarie, pentru interpretarea memorabilă a politicianului Harvey Milk, care a militat pentru drepturile minorităţii homosexuale, din filmul "Milk - Preţul curajului".

Robin Wright, în vârstă de 43 de ani, a devenit cunoscută în anii '80, cu rolul din serialul de televiziune "Santa Barbara", şi a apărut recent în filme precum "Beowulf", "Idilă prin efracţie", "Mesaj de departe", "Jocuri la nivel înalt" şi "What Just Happened?". Anul acesta, actriţa face parte din juriul competiţiei oficiale a Festivalului de Film de la Cannes, care se va încheia duminică, după ce, anul trecut, Sean Penn a fost preşedintele juriului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici