Secretarul general al Camerei va negocia cu organizatorii concertului AC/DC pentru tribune

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor l-a mandatat, luni, pe secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu, să înceapă negocierile comerciale, în anumite condiţii, cu firma care organizează concertul AC/DC în România şi care a cerut amplasarea a două tribune în curtea Palatului Parlamentului.

10 afișări
Imaginea articolului Secretarul general al Camerei va negocia cu organizatorii concertului AC/DC pentru tribune

Secretarul general al Camerei va negocia cu organizatorii concertului AC/DC pentru tribune (Imagine: Toni Salabasev/Mediafax Foto)

Secretarul Camerei Sever Voinescu a făcut aceste precizări după şedinţa Biroului, arătând că a fost cerută aprobarea pentru construirea a două tribune în curtea Parlamentului şi folosirea spaţiului dintre acestea pentru spectatori.

"Biroul Permanent l-a mandatat pe secretarul general să înceapă negocierile, în anumite condiţii, cu firma care organizează concertul AC/DC care solicitase aprobarea să construiască două tribune în curtea Parlamentului. În condiţii comerciale, secretarul general este mandatat să facă aceste negocieri", a explicat Voinescu.

Gheorghe Barbu a propus, într-un memorandum intern, perceperea unei chirii pentru suprafaţa de teren utilizată, precum şi contravaloarea orelor suplimentare prestate de personalul Camerei Deputaţilor implicat în organizarea evenimentului, suportarea costului utilităţilor de către organizator, efectuarea operaţiilor de gazonare a terenului, replantarea arborilor ornamentali dacă aceştia s-au deteriorat, precum şi plata tuturor daunelor produse instalaţiilor de orice tip.

"Având în vedere impactul mediatic pozitiv la nivel internaţional de care se va bucura acest eveniment, implicarea Camerei Deputaţilor este de natură a atrage un beneficiu de imagine pentru instituţiei", se mai arată în memorandum.

Concertul AC/DC din România va avea loc pe 16 mai 2010, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Concertul este organizat de Marcel Avram şi D&D East Entertainement.

AC/DC este o formaţie de hard rock înfiinţată în Sydney, Australia, în 1973, de către fraţii Angus şi Malcolm Young. În prezent, trupa este formată din Angus Young - chitară solo, Malcolm Young - chitară ritmică, Brian Johnson - voce, Cliff Williams - bas, Phil Rudd - baterie. Concertul pe care AC/DC îl va susţine în România face parte din turneul de promovare al celui mai recent album, "Black Ice", lansat în 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici