Shakira a confirmat că este din nou însărcinată

Cântăreaţa columbiană Shakira a confirmat faptul că este din nou însărcinată şi aşteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea copil al ei cu fotbalistul spaniol Gerard Pique, partenerul ei de viaţă.

665 afișări
Imaginea articolului Shakira a confirmat că este din nou însărcinată

Shakira a confirmat că este din nou însărcinată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artista sud-americană a făcut această dezvăluire într-un interviu acordat pentru ediţia spaniolă a revistei Cosmopolitan, informează people.com.

"Adevărul este că da, sunt însărcinată", a declarat Shakira pentru această publicaţie, care îi consacră coperta numărului din luna septembrie, ce va fi disponibil pe piaţă începând de luni.

Joi, Shakira a confirmat din nou această informaţie prin intermediul unui mesaj pe care l-a publicat pe pagina ei de Facebook.

"Da, aşteptăm venirea pe lume a celui de-al doilea copil al nostru! Vă mulţumesc tuturor pentru urările voastre de bine", a declarat cântăreaţa columbiană.

Cântăreaţa, în vârstă de 37 de ani, a confirmat astfel zvonurile despre sarcina ei care au apărut în presa internaţională după show-ul pe care l-a susţinut în cadrul ceremoniei de închidere a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia, în luna iulie.

Revista Cosmopolitan nu precizează în câte luni este însărcinată Shakira, confirmând doar faptul că Milan, primul copil al cuplului, în vârstă de un an şi jumătate, va avea în curând un frate sau o soră.

Shakira şi Gerard Pique, care joacă pentru echipa FC Barcelona, în vârstă de 27 de ani, s-au cunoscut în timpul Cupei Mondiale din 2010, ce a avut loc în Africa de Sud.

Cei doi formează oficial un cuplu din 2011, iar fiul lor Milan s-a născut pe 22 ianuarie 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici