Show-ul "Românii au talent", lider de audienţă: 3,2 milioane de români au urmărit a şasea ediţie

Cea de-a şasea ediţie a noului sezon "Românii au talent" a fost lider de audienţă, 3,2 milioane de telespectatori urmărind show-ul pe întreaga sa durată de difuzare, între 20.30 şi 23.15, informează Pro TV.

99 afișări
Imaginea articolului Show-ul "Românii au talent", lider de audienţă: 3,2 milioane de români au urmărit a şasea ediţie

Show-ul "Românii au talent", lider de audienţă: 3,2 milioane de români au urmărit a şasea ediţie

Show-ul de divertisment "Românii au talent" a adus în casele românilor, în prima zi de Paşte, un spectacol desăvârşit, însoţit de momente emoţionante, sensibile, care au surprins, dar şi momente amuzante însoţite de comentarii savuroase, care au stârnit hohote de râs. Reacţiile celor patru juraţi, Andra, Mihaela Rădulescu, Andi Moisescu şi Bebe Cotimanis, au fost inedite şi au făcut deliciul publicului prezent în sală.

Pe întreaga durată de difuzare, 20.30 - 23.15, 3,2 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la "Românii au talent", iar în minutul de maximă audienţă, de la 22.31, 4,2 milioane de români au fost cu ochii pe show-ul de divertisment.

Cea de-a şasea ediţie a noului sezon "Românii au talent" a înregistrat 15,5 puncte de rating şi 37,5% share în intervalul de difuzare 20.30 - 23.15, pe publicul comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, iar postul de televiziune clasat pe locul al doilea a obţinut 4,9 puncte de rating şi 11,8% share.

La nivelul publicului din mediul urban, Pro TV a condus detaşat, cu 14,8 puncte de rating şi 31% share, pe când următorul post clasat a înregistrat o audienţă medie de 4,8 puncte de rating şi 10,2% share.
La nivel naţional, Pro TV rămâne şi de această dată lider cu o audienţă medie de 17,3 puncte de rating şi 33,9% share, locul secund înregistrând 5 puncte de rating şi 9,9% share.

Telespectatorii au petrecut duminică, prima zi de Paşte, alături de "Românii au talent" şi concurenţii care au pregătit numere de excepţie pentru preselecţiile show-ului de televiziune. Spectacolul a fost desăvârşit şi a avut parte de momente diverse, care au ridicat sala în picioare, au smuls ropote de aplauze şi lacrimi de emoţie şi au stârnit reacţii incendiare venite din partea publicului, a juraţilor, dar şi a gazdelor emisiunii, Smiley şi Pavel Bartoş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici