Steven Adler: Steven Tyler are unul dintre cele mai mari penisuri din muzica rock

Steven Adler, fostul toboşar al trupei Guns N' Roses, susţine că Steven Tyler, solistul grupului Aerosmith, are unul dintre cele mai mari penisuri dintre muzicienii americani care cântă rock.

1444 afișări
Imaginea articolului Steven Adler: Steven Tyler are unul dintre cele mai mari penisuri din muzica rock

Steven Adler: Steven Tyler are unul dintre cele mai mari penisuri din muzica rock (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Acele pilule pentru mărire nu funcţionează. Le-am încercat! Am văzut «instrumentul» lui Steven Tyler ţinut de mâinile a cinci fete. După aşa ceva, mă consider norocos că încă mai pot să-mi dau jos hainele de pe mine. Am fost devastat!", a declarat Steven Adler pentru site-ul TMZ.com, informează music-news.com.

Steven Tyler nu a fost niciodată ruşinos atunci când a venit vorba de viaţa lui sexuală şi susţine că şi-a pierdut virginitatea culcându-se la vârsta de şapte ani cu două gemene.

El susţine, totodată, că nicio femeie nu a putut să-i respingă vreodată avansurile sexuale.

Rockerul american în vârstă de 63 de ani, care a avut două relaţii de durată - cu actriţa şi modelul Cyrinda Foxe şi cu modelul Bebe Buell, mama fiicei sale Liv Tyler - şi multe aventuri, a declarat: "Niciodată. Sunt insistent. Sunt foarte senzual, pasionat de ritm şi poezie. Femeile simt aceste lucruri".

Steven Adler, în vârstă de 56 de ani, a fost toboşarul trupei Guns N' Roses. În formula ei de succes, trupa era formată din Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Steven Adler si Izzy Stradlin. Formaţia americană Guns N' Roses a fost înfiinţată în Los Angeles (California), în 1985, şi a vândut peste 90 de milioane de albume.

Trupa rock Aerosmith a fost fondată în 1970, în New Hampshire. Muzica formaţiei include elemente de pop, heavy metal, glam, R&B şi a inspirat numeroşi alţi artişti rock. Aerosmith este trupa americană de hard rock cu cele mai mari vânzări - 150 de milioane de albume la nivel mondial. Trupa a fost recompensată cu patru premii Grammy, zece MTV Video Music Awards şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2001, în timp ce, în 2005, s-a clasat pe poziţia 57 în topul 100 al celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor realizat de revista Rolling Stone. Printre cele mai cunoscute piese de succes ale grupului american se numără "Walk This Way", "Cryin'", "Janie's Got A Gun", "Dude (Looks Like A Lady)", "Dream On" şi "I Don't Wanna Miss A Thing".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici