Suri Cruise, plătită cu 2,3 milioane de dolari pentru a-şi lansa propria linie vestimentară

Suri Cruise, fiica în vârstă de şapte ani a actorilor Tom Cruise şi Katie Holmes, a semnat un contract în valoare de 1,5 milioane de lire sterline (2,3 milioane de dolari) pentru a-şi lansa propria linie vestimentară.

424 afișări
Imaginea articolului Suri Cruise, plătită cu 2,3 milioane de dolari pentru a-şi lansa propria linie vestimentară

Suri Cruise (Imagine: Hepta)

"Suri are doar şapte ani, dar este deja incredibil de mult interesată de modă şi de haine. A avut parte de un an foarte dificil însă s-a adaptat uimitor de bine la noua ei viaţă în New York, iar, la toamnă, va urma cursurile unei şcoli obişnuite", a declarat o sursă citată de tabloidul britanic The Sun, informează femalefirst.co.uk.

"Moda este un hobby drăguţ pentru ea şi cu siguranţă nu va pune stăpânire pe viaţa ei. Cele mai multe dintre fetiţe visează să poată să îşi croiască propriile haine, iar acum, desenele ei vor deveni realitate", a adăugat aceeaşi sursă.

Noua linie vestimentară - care se va numi "Suri" - va fi lansată în toamna acestui an la New York şi, dacă va avea succes, va fi comercializată pe întregul teritoriu american începând de anul viitor.

Katie Holmes, în vârstă de 34 de ani, a avut iniţial ideea ca Suri să aibă propriul blog fashion, dar apoi a extins acest concept, după ce fiica a început să îi vorbească despre pasiunea ei pentru designul vestimentar.

Anterior, presa americană afirma că actriţa, care s-a despărţit de Tom Cruise în vara anului trecut, ar fi preferat ca fiica ei să se concentreze mai ales asupra activităţilor şcolare, după ce Suri primise o ofertă de a lucra ca manechin pentru colecţiile vestimentare pentru copii.

Katie Holmes a anunţat pe 28 iunie 2012 că a depus la tribunal o cerere oficială prin care a solicitat divorţul de Tom Cruise. Actorul, în vârstă de 50 de ani, a fost, potrivit apropiaţilor săi, luat prin surprindere de iniţiativa soţiei sale. Un acord financiar a fost încheiat de cei doi foşti parteneri de viaţă la mai puţin de două săptămâni după aceea.

Mariajul lor s-a încheiat oficial la sfârşitul lunii august, în urma divorţului actriţa urmând să primească o pensie alimentară de 400.000 de dolari pe an.

Potrivit presei americane, Tom Cruise şi Katie Holmes au rămas în relaţii amicale şi continuă să comunice unul cu celălalt, de dragul fiicei lor Suri, care locuieşte cu mama ei la New York.

Katie Holmes a obţinut custodia principală asupra micuţei Suri, iar Tom Cruise beneficiază de un drept de vizită substanţial.

Cuplul s-a căsătorit într-un castel italian în noiembrie 2006.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici