Tommy Lee Jones va prezenta concertul susţinut în onoarea lui Al Gore

Tommy Lee Jones va fi maestru de ceremonii la tradiţionalul concert susţinut în onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace, care va avea loc la Oslo, pe 11 decembrie, anul acesta fiind sărbătorit Al Gore, fostul său coleg de cameră din studenţie, a anunţat comitetul Nobel, citat de AFP.

2 afișări
Imaginea articolului Tommy Lee Jones va prezenta concertul susţinut în onoarea lui Al Gore

Tommy Lee Jones va prezenta concertul susţinut în onoarea lui Al Gore

Actorul premiat cu Oscar în 1993 ("Evadatul"), cu 14 ani înainte ca Al Gore să primească aceeaşi distincţie pentru documentarul "Un adevăr incomod", va fi maestru de ceremonii la un concert la care vor cânta, printre alţii, Annie Lennox, KT Tunstall şi Earth Wind and Fire, potrivit organizatorilor.

Tommy Lee Jones, în vârstă de 61 de ani, va fi acompaniat de un alt maestru de ceremonii, a cărui identitate nu este cunoscută.

"Comitetul Nobel este încântat de faptul că domnul Jones ni se va alătura pentru concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace", a declarat Geir Lundestad, secretar general al comitetului, într-un comunicat. "Domnul Jones este respectat de toată lumea şi va fi un minunat ambasador al păcii", a adăugat acesta.

Jones este celebru atât pentru roluri pozitive - "Legea e lege", "Bărbaţii în negru" - cât şi pentru personaje negative - "Născuţi asasini", "Teroare în Boston", "Batman Forever".

Jones a fost coleg de cameră cu Al Gore în timp ce urma cursurile Universităţii Harvard, unde actorul a obţinut o specializare în limba engleză.

Fostul vicepreşedinte american Al Gore a fost recompensat, alături de Comisia ONU pentru Climat (Giec), cu premiul Nobel pentru pace, pentru efortul de popularizare a informaţiilor privind schimbările climatice.

Recompensa va fi înmânată la Oslo, pe 10 decembrie, data comemorării morţii fondatorului acestei disctincţii, savantul şi filantropul suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici