Trupa Coldplay, invitată să cânte la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra

Trupa Coldplay a fost invitată să cânte la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, unde grupul britanic ar putea interpreta piesa "Welcome Song", compusă special pentru acest eveniment, informează contactmusic.com.

89 afișări
Imaginea articolului Trupa Coldplay, invitată să cânte la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra

Trupa Coldplay, invitată să cânte la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice reprezintă unul dintre evenimentele cel mai vizionate din lume, iar potrivit estimărilor oficiale, nu mai puţin de 2 miliarde de telespectatori vor urmări ceremonia de la Londra.

Single-ul va fi produs de fundaţia de caritate The Dartington Hall Trust, iar Chris Martin, solistul trupei Coldplay, se află în fruntea preferinţelor reprezentanţilor acestei fundaţii în ceea ce priveşte artistul care va fi ales pentru a interpreta piesa "Welcome Song".

"Chris Martin se află în fruntea listei lor de preferinţe în ceea ce priveşte artistul invitat să interpreteze acel single. El este un mare star şi o legendă a muzicii britanice, fiind celebru şi pe plan internaţional. Ei trag toate sforile pentru a-l convinge să vină să cânte. Ideal este ca şi restul trupei Coldplay să vină să cânte. Coldplay este cea mai mare trupă rock din Marea Britanie, care umple stadioane la fiecare concert, iar stilul lor de muzică ar fi perfect pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice", a declarat o sursă pentru publicaţia Daily Mirror.

Nu se ştie deocamdată dacă membrii trupei Coldplay vor compune acea piesă sau doar o vor interpreta.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra va avea loc pe 27 iulie 2012 şi va fi coordonată de regizorul Danny Boyle.

Printre muzicienii despre care presa britanică afirmă că vor cânta cu ocazia acestui eveniment se numără rockerii din trupa Muse, Damon Albarn - liderul grupului Gorillaz, dar şi Joss Stone.

Coldplay este o trupă britanică de rock, formată în 1998, în Londra. Formaţia este compusă din Chris Martin (voce, pian), Jonny Buckland (chitară), Guy Berryman (bas) şi Will Champion (tobe). Aceasta s-a bucurat de succes internaţional începând din anul 2000, odată cu lansarea single-ului "Yellow", de pe albumul "Parachutes", care a fost nominalizat pentru Mercury Prize. Formaţia a fost nominalizată pentru prestigiosul premiu în alte două ocazii, în 2003 şi în 2005. Coldplay este una dintre cele mai de succes trupe ale noului val, având vânzări de peste 30 de milioane de albume. Printre hiturile sale se numără "In My Place", "Clocks" şi "Scientist".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici